Din când în când mi se face și mie dor de o zeamă caldă sau, după cum mi-o fi norocul, de-o toxiinfecție alimentară. Cum nu prea am timp să străbat tot Clujul, în pauza de masă, mă mulțumesc să mănânc prin zonă.

Eh, azi eram la un împinge tava din ăsta. Mi-am luat o ciorbă de văcuță (carnea se pune separat), niște spanac, cu un ou și ceva șuncă excepțional de delicioasă. Dar să nu divaghez. Mâncam la o masă lângă casa de marcat.

Cu o voce tare și clară, proasta de la casă o cheamă pe vaca de la felul doi, ca să fure fiecare câte un bon din casa de marcat, repede, ca să nu le vadă șefa de sală. Întrucât îmi era foame, am mâncat. Apoi am așteptat să vină tanti debarasatoare să-mi ia tava, îmi fac de lucru și o întreb unde este șefa de sală. Îmi spune că e plecată.

Știți de ce am întrebat? Ca să le dau pa vaci în gât. Și o să le dau. Înainte să mă înjurați, iată care este firul gândirii mele:

Este grești să furi, în primul rând. În al doilea rând, cum pot eu să am încredere că la casă plătesc exact cât face, dacă vacile astea fură? Și-apoi, de ce aș fi tăinuitorul unei fapte ilegale și imorale?

Am bonul. Data viitoare când dau pe acolo o să o comit. Asta este, sunt bulangiu.