De vorbă cu stafia lui Păunescu

[A se citi cu vocea gravă și groasă, specifică lui.]

Voi care m-ați mințit că mă iubiți și care astăzi m-ați uitat
Din negura cea rece a morții vă șoptesc  că v-am iertat
Și nu e vântul care trece printre copacii de iarnă goi
Ci sunt eu, poetul, cel care vă privește spunând apăsat:
– Nu, astăzi morții sunteți voi.

Câți dintre cei care l-au iubit și l-au jelit și l-au trădau și-au adus aminte de parastasul de șapte săptămâni al omului Adrian Păunescu? Hai, că a picat în 24 Decembrie, când toți erau prea ocupați să-și arate bunătatea față de cei vii, eventual printre sarmale, piftii, fripturici și cozonac cu vin? Exact. 99% au fost niște ipocriți.

Ce talent? Ce personalitate marcantă? Sarmale!

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.