Din înțelepciunea tatii
Copii mici, probleme mici – copii mari, probleme mari. Așa spune tata și mare dreptate are. Adică, no, auzeam pe cineva că nu i-a picat bine faptul că fii-su s-a bătut cu unul la grădiniță și, sincer, nu văd de ce omul ar fi făcut mare caz de asta, de zici că fii-su era ăl mai killer din toată grădinița.
Oricum, un copil nu învață ce e pacea până nu află că bătaia doare și, ca atare, se va cafti un pic, indiferent cum îl educi și, oricum, cred că ideea este să nu crești un fătălău pămpălău, dacă e până acolo. Adică decât să-mi vină bătut acasă, ipotetic vorbind, mai bine să-i care la șmecher niște pumni în gură.
Decât să plângă mă-sa lui, mai bine să plângă mă-sa ăluilalt.
Inteleg tatal respectiv pt ca semne de genul acesta pot indica faptul ca in spatele copilului sunt niste probleme pe care nu le arata si nu le spune parintilor. Nu trebuie subestimat absolut nici un semn pe care copilul il da mai ales la acea varsta si mai ales la gradinita/scoala unde ar trebui sa socializeze.
"Este multe de povestit" dar o lasam pe alta data =D
Nu știu de ce ai presupus automat că el a început bătaia. =)
In copilarie eram mai paciist de felul meu, drept pentru care se luau ceilalti de mine cam des. Dar ripostam daca eram lovit. Uneori cu succes, alteori nu. Dupa cate o bataie, intorcandu-ma acasa cu cate o vanataie, taica-meu ma intreba: "daca tu arati asa, celalalt cum arata?" Asta avea oarecum rolul sa ma ambitioneze sa nu ma las calcat in picioare de copiii mai agresivi. A functionat pana in momentul cand am avut de-a face cu tiganii din apropiere, moment in care, de musai, m-am apucat de karate. =D
=D Și eu am fost pacifist. Până ridica cineva mâna la mine. Atunci nu mai conta, muream cu el de gât. =D