În Hunedoara se întâmplă chestii

Dubioase. Și n-am văzut în presă nicio investigație serioasă cu privire la distrugerea a douăzeci de kilometri de drum județean modernizat (în regim aproape de autostradă) și a altor kilometri de drumuri orășenești pentru profitul unui grup restrâns.

Povestea începe în anii comunismului când la Combinatul Siderurgic de la Hunedoara se mai greșeau șarje de oțel. Pe vremea aia, greșirea unei șarje era considerată trădare națională și se pedepsea crunt. Așa că toate greșelile erau mușamalizate prin fragmentarea materialului și depozitarea acestuia în halda de steril a combinatului. În amestec cu sterilul, desigur.

Bineînțeles că unii știau asta, așa că în anii recenți s-a pus pe picioare o nouă afacere: extragerea fierului din haldă prin transportul sterilului bogat în feroase la uzine de procesare, iar transportul se face rutier, cu autocamioane mari ce pot duce până la 100 de tone.

Cum niciun drum din România n-a fost făcut să suporte zilnic așa transporturi, drumul modernizat dintre Deva și Hunedoara a început să se ducă naibii și să facă șanțuri, momentan în părțile cele mai sensibile, adică la podurile de la intrarea în municipiul Hunedoara, și nu de puține ori am văzut mașini rupându-se în două pe șanțurile acelea.

Firește, mă oftic când văd așa ceva, pentru că nu mi se pare normal ca:

  1. Cei care scot bani din sterilul nesteril (că nu e steril) să distrugă drumurile, iar ei să se aleagă cu profitul și noi cu paguba.
  2. Să se atribuie o resursă minerală națională în mod direct, fără licitație.
  3. Nimeni să nu miște nimic, și să nu reclame nimic, niciodată. Iar cârdășia politică, pentru că aici este o mafie politică, este totală, treaba asta continuând oricine este la conducerea urbei și la Direcția Regională de Drumuri și Poduri și ce alte autorități au atribuții de verificare în această cauză.

Nu doar drumul dar viețile și bunăstarea oamenilor sunt în pericol de la nesimțiții ăștia.

No, ce-i de făcut?

4 Comentarii

  1. Denisa 10 septembrie 2012 la 21:16 - Raspunde

    O colegă de la Glasul zice să-ţi dau asta şi să-ţi spun că drumul va fi refăcut.
    http://glasul-hd.ro/Construc%C5%A3ia-autostr%C4%83zii-stric%C4%83-drumurile-adiacente_0_3046.html

    • Robin Molnar 11 septembrie 2012 la 08:17 - Raspunde

      Oh, de aia nici nu m-am legat. =)) Să facă ăștia autostrada, apoi om mai vedea. Dar s-o vedem făcută.

  2. joita lucian 11 septembrie 2012 la 10:19 - Raspunde

    Robin ..tu nu te lasi….pana nu te cenzureaza astia…se numesc contracte destepte cu statul..

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.