În slujba cetățeanului?!?
Duminică am fost la Polus Center din Cluj ca să pun și eu umărul la campania Nepoți de Crăciun. Bine, eu m-am dus pentru tricou și căciulă de Moș Crăciun, că fără ele nu simțeam că particip, dar să zicem.
No, când s-a făcut cam târziu, am ieșit afară, am așteptat mașina 24B (se citește barat) și, pe final, am plecat spre casă cu fetele de la Spi-Oana.org, doar suntem vecini. Numai că, să vedeți fază, la a treia sau a patra stație, în mașină s-a urcat un spumos și turbulent grup de suporteri ai F.C. Universitatea Cluj, astfel încât nimeni nu a mai putut să se dea jos din mașină.
Două domnișoare, dorind să coboare pe lângă primărie, la stația următoare, au fost țintele unei scene mai deosebite, când unul dintre suporterii înfocați a strigat un colocvial:
– Faceți, bă, loc, să coboare pi*dele!
Ceea ce, dealtfel, nici nu s-a întâmplat, lucru care m-a scos și pe mine din sărite, întrucât, câteva stații mai încolo, nici noi n-am putut să coborâm și am mai mers o stație de-a-mpulea. Deși mașina a trecut prin fața Secției 2, în timp ce ăștia loveau cu pumnii panourile de plastic, cântând obscenități oral-necro-familiale.
Dar să revin: sunt sigur că s-au raportat zero incidente la meci, dar obligația autorităților care au organizat meciul este și aceea de a-i proteja pe cei care n-au văzut meciul, de aceea cred că ar fi fost oportună prezența poliției și a jandarmeriei pe toate liniile care s-ar fi intersectat cu zona fierbinte.
De fapt nu doar oportună, ci obligatorie. Pentru că și noi, non-microbiștii, avem drepturi și libertăți, inclusiv aceea de a coborî la ce stație avem nevoie.
Oare cum de le-a scăpat autorităților una ca asta?
Pai in ce vremuri crezi ca traim? Undeva in precambrian.
Credeam că în paleolitic. =))
Pe fanaticii astia violenti cu meciurile lor eu i-as tine ceva ani buni…la mititica ca prea au multa libertate…cat despre autoritati…..nu vreau sa mai vb….euy era sa iau o bataie sora cu moartea de la ai de la Dinamo…ca eram imbracat alb -visiniu…eu anti fotbal de fel…noroc ca m-au iertat sa zic asa spunandu-le ca mie imi place Dinamo….doar ca nu prea le am cu fotbalul si imbracamitile lor!
Nu știu ce aș face cu ei.
Nu cred ca aveai de ales …te faceai frate cu dracu ca sa trecei punte iti zic eu!
Probabil.
Phooai Robin,mi-ai adus aminte de o chestie de acuma 2 luni.Mergeam cu tramvaiul in Timisoara si la o statie se urca un tanar arab.La urmatoarea,urca si un neen in varsta.Si cum astia de la RATT ar face si drifturi cu tramvaiul,au plecat brusc de pe loc si batranelul s-a dezechilibrat si s-a impins putin in arab ,la care ala :”Dute dracu de tigan,ce n-ai loc?” 😐 Am mutit.Mai in fata era o matahala,elegant imbracata,cu o tipa misto.Se ridica ala de pe scaun,il pofteste pe batran sa-i ia loc si ii spune la arab foarte calm: „La urmatoarea te dai jos.” Si la urmatoarea s-a dat jos :))
Super tare! Matahală ăla e patriot. Dacă te crezi prea bun pentru țara asta, după ce ai venit din fundul Evului Mediu cultural, atunci ar trebui să fii pus la punct, când ești nesimțit.