N-au murit de foame
De câteva zile mi-am salvat undeva un link spre un articol despre moarte, nepăsare, foame și superficialitate, articol pe care țin morțiș să-l comentez.
Lucia Ciobănescu, în vârstă de 70 de ani, şi fiul acesteia, Eugen, de 43 de ani, au fost găsiţi morţi, în această dimineaţă, în apartamentul lor din Călăraşi. Cu toate că, până în acest moment, nu a fost stabilită o cauză oficială a decesului, rude apropiate familiei au precizat că mama şi fiul au murit de foame.
Nu, nu sunt și nu pot fi de acord că oamenii au murit de foame. Oamenii ăștia au murit din cauze multiple. Prima ar fi că cei de la Serviciul de Asistență Socială din cadrul Primăriei Călărași nu și-au făcut treaba. Dacă și-o făceau, nu se ajungea aici.
Apoi, preotul paroh de care aparțineau cei doi nu și-a făcut treaba. Pentru că și Biserica desfășoară o anume activitate de protecție socială. Preotul trebuia să știe de la ceilalți enoriași că se întâmplă ceva grav și să ia măsuri. Să nu credeți că în alte părți Biserica nu se implică.
Apoi, familia și rudele celor doi nu și-au făcut datoria morală și creștinească. Mă rog, din punct de vedere al vinei, familia și rudele sunt pe primul loc, înainte chiar și de cei de la Serviciul de Asistență Socială sau de la Biserică.
Terminăm cu vecinii, care s-au îmbuibat bine de Paște, dar n-au fost în stare să le dea și oamenilor o lingură de ciorbă și o bucată de cozonac uscat. Că de foame nu se moare de pe o zi pe alta. Probabil unii dintre ei erau prea ocupați să se îmbulzească pe ușa bisericii să ia lumină și să caute iertarea de sine, uitând complet de alinarea suferinței și foamei aproapelui…
Orice sistem va da greș acolo unde oamenii dau greș. Iar nepăsarea face victime, pentru că oamenii ăia n-au murit de foame ci de o boală incurabilă: nepăsarea. Desigur, nimeni nu va răspunde penal pentru asta.
Odihnească-se în pace!




Şi este şocant.
Dar oare nu aveau şi ei o vină?
Când mori de foame laşi orgoliul deoparte şi te duci şi ceri în stânga şi dreapta. Te duci la spital te internezi pentru subnutriţie, că se vede aia.
Mie m-i se pare trasă de păr cu morţi de foame.
Doamna era cam neputincioasă, bătrână fiind, iar fiul era bolnav psihic, deci nu prea ai ce pretenții avea de le ei. În mod normal, cineva de la primărie ar fi putut să-i treacă pe listele cantinei sociale și ar fi putut aranja, poate chiar cu cei de la Crucea Roșie, să le fie dusă mâncarea acasă. Zic eu, nu știu.
Din nefericire aceasta molima se extinde pe zi ce trece mai mult in Romania…si noi nu putem decat sa privim…neputinciosi…cum ne mor semnii!
Ba da, putem face. Putem dona celor mai săraci o pită și un pateu.
Da Robin…aici ai mare dreptate….dar sunt multi oameni care simuleaza…si nu mai stii nici pe cine sa crezi….!
Vecinii care mod de foame îi vezi.
Nu pot sa cred ca exista asa ceva intr o lume care se vrea atat de emancipata.Motivele date de tine sunt cat se poate de adevarate… dar macar la vecinul de palier daca apela,nu vreau sa cred ca exista cineva care nu te ar baga in seama daca i suni la usa si i spui …cat despre serviciile sociale de la noi,sunt practic inexistente
Dacă pe vecinul de palier nu-l interesează…