Nesimţit la orizont
De ceva vreme unii se tot pişă sub treptele din casa scării, făcând în zonă un miros de-a dreptul insuportabil de nasol. De multe ori, vara asta, m-a cuprins greaţa intrând sau ieşind din scară, urându-le de bine nenorociţilor care fac asta.
Ieri coboram liniştit treptele, la etajul unu fiind, şi aud pe cineva pe sub scară. Mda, zic eu, să vedem cu cine avem de-a face. Cobor liniştit şi mă opresc pe prima treaptă de jos, aşteptând ca omul să se ivească. Şi apare.
Mă uit la el mişcând capul în sus şi făcând ochii mari, într-un gest de "care-i treaba, moşule?". Omul, un tip slăbănog, needucat, pe la vreo 55 de ani, se uită la mine şi spune:
– Să trăiţi!
– Bună ziua.
– Ştiţi, eu nu făceam nimic sub scară. Mi se rupea plasa şi a trebuit să las un borcan de zacuscă aici, iar acum am venit să îl iau.
– Da, desigur, îi spun zâmbind ironic. Am să verific chiar acum. O zi bună, îi spun, expediindu-l.
Vă daţi seama că fix de la un borcan de 430 ml i-se rupea omului plasa… Şi nici nu avea nicio legătură cu băltuţa de pe podea… Când m-a văzut ieşind din scară numai că n-a rupt-o la fugă (să faci 50 de metri în 10 secunde la vârsta aia este o performanţă). Omul nu ştia că este WC public la 50 de metri depărtare, în parc…
Nesimţit.
Morala
Toti barbatii E caini , nu porci
😆 Câinii se mai spală din când în când. 😆
se spala dar si teritoriul si-l vor marca ori de cate ori au ocazia.
Interesant insa locul in care a ales individul respectiv sa-si marcheze locul?
Poti da detalii ce rasa canina era pseudocetateanul respectiv pentru a face cateva investigatii?
Nu de alta dar am o prietena isterica la un centru de protectie al animalelor
Ne poate furniza detalii:D:D