Trenul era în gară când am găsit și eu un loc unde să-mi pun ghiozdanul, când doi îndrăgostiți au intrat în compartiment. Erau drăguți, de genul tinerilor trendinezi de mall, deși ca vârstă păreau un pic mai maturi. În fine, își pun și oamenii bagajele, se giugiulesc foarte, dar foarte drăguț, după care își scot câte ceva de citit.

El băga la greu Dante Aligheri – Comedia divină, în engleză (deh, n-a găsit-o în română), iar ea a scos un mare caiet studențesc de matematică, unde rezolva ceva gramatică. No, prietenos cum mă știți, respectuos și plăcut, mă bag în seamă cu oamenii, doar orice blogger are nevoie de povești bune de pus pe blog:

– Ce studiați? Literele sau filozofia?

– Ne trebuie germana la muncă, îmi spune tipa, cu un aer așa, plin de sictir, de zici că eram o biată gâză incultă.

M-am lecuit, clar. Bine, aveam Acerul scos și mă dădeam pe net, așa că n-am pierdut nimic interesant, decât o fază dublă. El avea ceva pantaloni de trening dintr-un material de calitate, din mall, la 380 de lei, niște papuci foarte, foarte comozi luați probabil la reducerile din toamnă la vreo 250 de lei, ciorapi Lacoste, că deh, trebuie.

Ea avea niște cizme negre, din piele, ceva nemțesc parcă scria pe partea inferioară a tălpii – deși n-aș putea băga mâna în foc, avea un ceas mic, drăguț și elegant, probabil la vreo 300 de lei, niște blugi de firmă, negri, dintr-um material de calitate superioară, poate la vreo 300 de lei și ăștia, un telefon Samsung de vreo 900 de lei, cărțile, și aste tot la vreo 300 de lei, un ghiozdan sport foarte mișto, pe la vreo 200 de lei, precum și alte multe acareturi.

Vine controlorul, oamenii nici n-au schițat niciun gest, de parcă lor li s-a controlat deja biletul, deși n-avea când, fiindcă s-au urcat în tren deodată cu mine. Deh, e greu să ai salariu și să-ți plătești biletul. Deși, desigur, ei sunt oameni educați și nu fac așa ceva, ci doar mi s-a părut mie. Și nu, nu sunt ipocriți din ăia care să spună că vai ce nesimțiți sunt oamenii care aruncă pe jos și circulă fără bilet. Chiar nu.

Apoi, m-am reîntâlnit cu ei în Cluj, fiindcă am luat același troleibuz. Nici măcar nu s-au uitat la compostor și nu, nu păreau a circula prea mult, deci mă îndoiesc că aveau abonament ci, mai de grabă, erau niște nesimțiți ipocriți. Doar se știe că 67,20 lei (biletul de două persoane spre Cluj) și 3,50 lei (bilet două călătorii RATUC) sunt o groază de bani, comparativ cu valoarea lor.

Viața e faină tare, când ai parte de chestii "moca".