Motto: “V-am lăsat săraci şi proşti,
v-am găsit şi mai săraci şi proşti”
C. Brâncuși

Nu m-am uitat la ceremonia de adio a lui Sergiu Nicolaescu, nu l-am admirat suficient de mult încât să-mi aloc din timp și nervi pentru dumnealui, este o alegere personală.

În schimb, am văzut vuind rețelele de socializare și presa pe tema scandalului că regizorul a ales să fie incinerat, iar la slujba sa predica să fie ținută de un răspopit.

Amu, eu am o ură furibundă față de cei ce încearcă să-și impună credința în viața și moartea individului, pe principiul că ei știu mai bine sau că așa se face, cu atât mai mult cu cât și eu – când va fi – doresc să fiu incinerat, fără popă și fără contribuții la biserică.

Revenind, totuși, la scandalul inițial, cred că așa se manifestă dragostea frățească la români: nu contează ce vrea el în moarte, contează ce vrem noi în viață de la cel trecut în neființă, neputând accepta că mortul poate n-a crezut, n-a vrut sau n-a priceput. Iar dacă n-a priceput, n-a putut sau n-a vrut cât a fost viu, amu când e mort e tardiv și inutil.

Cred este că decența impune următorul aspect: întrucât el este mort, iar noi suntem vii, dumnealui a aflat mai repede decât noi toți ce este “dincolo”, dacă este ceva, ca atare nu noi putem să-i insuflăm adevărul religios, pentru că noi nu știm încă ce-i “dincolo”, deci singura opțiune umană și decentă este să-i respectăm dorința.

De fapt, pe Sergiu Nicolaescu mulți l-au admirat și puțini l-au iubit. Chiar și soțiile pe care le-a părăsit l-au iubit – și poate încă îl mai iubesc – mai mult decât o face toată gloata oripilată la un loc, pentru că a iubi înseamnă și a accepta imperfecțiunile celuilalt, printre care și aceasta de a dori să fie incinerat.

De fapt, să n-o mai lălăim, cel mai decent gest de adio pe care-l poți face la moartea cuiva, este să-i respecți ultimele dorințe.

Iar vizavi de fapta rușinoasă comisă de BOR, care a trimis un sobor de preoți să saboteze slujba răspopitului, vreau să spun că:

1. ARTICOLUL 26, (1) Autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată.
2. ARTICOLUL 29, (1) Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale.
3. ARTICOLUL 29, (2) Libertatea conştiinţei este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect reciproc.
4. ARTICOLUL 33, (2) Libertatea persoanei de a-şi dezvolta spiritualitatea şi de a accede la valorile culturii naţionale şi universale nu poate fi îngrădită.

Astfel, prin acest gen de acțiuni subversive, BOR nu face decât să mă convingă de totala sa lipsă de sfințenie și respect față de oamenii care nu-i aparțin, iar oamenii care sprijină asemenea mașinații anti-umane și profund nedemne sunt o rușine și ar trebui – aplicând legea talionului – să li se interzică și lor exprimarea libertăților religioase. În scop educativ, desigur.

În fine, Sergiu Nicolaescu – prin calitatea sau defectul funcției – și-a regizat propria slujbă de adio. “A regizat și el, în sfârșit, un film bun“, după cum a spus gheruța mea, afirmație la care subscriu.

Păcat, însă, că publicul n-a fost pregătit pentru așa ceva. Rușine.