În India încă mai sunt caste, trei la număr: șmecherii, fraierii și șobolanii. Mă rog, exagerez prin prisma celui care a citit romanul Oameni și șoareci (Of Men and Mice). Ideea e cam așa: sunt niște șmecheri în India care sunt ultra-full de bani. Nu visăm noi câți bani au ăia.

Apoi, sunt fraierii, ăia care lucrează pentru 1 dolar pe oră, sau mai puțin. Deși ar puytea face mai mult. De aceea spun, sunt carne de tun, explotați de șecheri, chestii. Dar, tot e bine sau, mă rog, e mai bine decât la șobolani, adică la ultima clasă socială, cea mai nasoală.

Ăștia sunt atât de săraci încât nici n-ai voie să-i atingi, dorm în stradă, își fac nevoile pe unde apucă și, în general, mâncarea este doar un vis frumos. No, ăștia mor în stradă de la boli, de la sărăcie, de la molime de ciumă și holeră, care în alte părți au fost eradicate.

Eh, dacă ai ghinionul să te naști într-o castă nașpa, așa rămâi. La fel cum, dacă te naști în casta mișto, ai numai privilegii. Statistic vorbind, ai 99,98% șanse să ajungi sclav sau cerșetor muritor de foame în șanțul de pe marginea drumului. În impul acesta, bogații:

După aceea, vedem pe net tot felul de campanii umanitare cum că să donăm și să ajutăm la stârpirea bolilor grave care bântuie pe acolo. În timp ce bogații lor nu fac nimic pentru asta, că nu-i interesează. Apoi eu sunt rău când spun că dacă ei nu-s în stare să-și facă curat în propria lor grădină, eu nici atât nu-s dispus să-i ajut.

Știți care cred eu că este problema? Ăia bogații care conduc țara se consideră mult superiori față de săraci, mai știu eu pe cineva, și speră să moară toți, până la ultimul, pentru că nu vrea nimeni să-i fie mâncați banii de către săraci. Așadar, reforma trebuie să începă de la ei. Cu bâta sau cu frumosul.