Pe Facebook, Radu Neag se arată oripilat – și el, nu doar el – de harlem shake și spune că ăla nu e dans. Și totuși, cei de la English National Ballet, o organizație dealtfel prestigioasă pentru calitatea spectacolelor ale, a făcut și ei unul. De aici s-ar înțelege că cei de la E.N.B. sunt de altă părere, față de domnul Neag.

Ei, dar imediat după ce am spus asta, cineva a venit cu următoarea rearcă:

Domnule Molnar, nici ei nu sunt de alta parere, dar intr-o lume plina de astfel de manifestari au nevoie de marketing ca sa reziste pe piata, nu mai pot s-o dea tot cu baletul diafan si inefabil. Ii compatimesc. Si cred ca acesi oameni care sutn adeptii acestei miscari nu sunt deloc rebeli, ai nevoie de curaj sa fii rebeli, cred ca in ziau de azi rebeliis utn cei care au curajul inca sa se comporte normal si sa nu strige ca sa fie luati in seama.

Făcând abstracție de exprimarea găunoasă, vreau să ajungem la esența mesajului: ca să reziste pe piață, deși le displace harlem shake-ul, cei de la English National Ballet trebuie să se prostitueze cu mizeria asta, din motive de marketing.

Dar chiar așa să fie? Marketingul să fie prostituție? Orice pentru un pic de atenție? 150 de ani de prestigiu pentru o știre pe care nici măcar n-a văzut-o toată lumea?

Îmi pare rău, nu cred că totul se referă la marketing. Dincolo de marketing există brandul și, dincolo de brand, există niște principii la care nu poți renunța fără a cădea în penibil. Iar prostituția, ca metodă de marketing, este penibilă. Și să crezi că totul este marketing, iarăși este penibil.

Iar cel mai penibil este să n-ai coloană, să n-ai principii și să fii doar o lebădă purtată de vânt…

Greșesc?