Intru în frizeria ce mă aștepta cu ușa larg deschisă. Acolo, o femeie ședea familiară pe unul dintre scaunele speciale, iar în mijlocul singurei încăperi puternic luminate era un cărucior în care ședea un bebeluș, o fetiță după cum aveam să aflu mai târziu.

No, dar proasta de mă-sa duhănea la o țigară, iar în încăperea răcită de ușa larg deschisă fumul își făcuse culcuș în orice colțișor, fetița aceea fiind, practic, o fumătoare pasivă, lucru care m-a dezgustat un pic gândindu-mă că dacă fetița aceea ar fi putut alege, cel mai probabil ar fi ales să nu fumeze, luicru care pe mă-sa n-o interesa câtuși de puțin.

Așa că am reacționat, cu riscul să fiu tuns nașpa:

– Dar acum serviți-l și cu o cafea.

– E fetiță.

– Așa, fetiță. Dați-i și o cafea.

– De ce?

– Păi la țigară parcă ar merge o cafea.

Aflu cum m-am tuns de-abia mâine, după privirile horror ale colegilor.