Republica Malta are o populație de sub 500,000 de locuitori. De fapt, cu totul sunt vreo 450,000. Acești locuitori trăiesc într-un arhipelag de insule, nu prea mari, după cum vă puteți imagina. La fel, nici bogății minerale nu au cine știe ce și nici agricultură n-au unde să facă, insulele fiind prea mici.

La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, Malta avea trei piloți și trei avioane vechi. Cu alea s-au apărat împotriva Italiei fasciste, astfel încât eroismul lor dă cu virgulă și-n ziua de azi. Zi după zi, timp de două săptămâni – dacă nu mă înșel – piloții ăia cu avioanele lor din Primul Război Mondial se ridicau de pe aerodrom și mergeau la bătălia aeriană pentru Malta care n-a fost cucerită.

La început au fost trei piloți, apoi doi, apoi unul… Vă dați seama? Ăla zbura singur pe un avion vechi să-și apere țara de invazia italiană. Dacă era doborât și cădea în apă, nici n-avea cine să-l scoată sau să-l caute. Revenind.

Cu toate că n-au cine știe ce, maltezii ne ajută pe noi, prin Serviciul de Ajutor Maltez. Pe noi, nouăsprezece milioane, cu pământ berechet și resurse minerale multiple. Și zău că-mi crapă obrazul de rușine. Adică, ce s-au gândit maltezii? Mor unii de foame în Mozambic, este secetă în Sahel și ăia se omoară pentru apă, dar noi i-avem pe unii mai aproape de casă și trebuie să-i ajutăm, că-s vai și-amar de capul lor, de ți-i mai mare rușinea?

Cum știi că țara ți-e în rahat? Când până și maltezii pun umărul ca s-o scoată. Vorba aia, nicio țară nu e suficient de mică ca să nu ne scoată din rahat. Și le mulțumesc, zău că le mulțumesc frumos, dar mi-e rușine că ăia care au adus țara în halul ăsta, Iliescu și ai lui, primesc onoruri și demnități. Or, dacă ăștia ar fi avut un pic de onoare și un pic de dragoste față de poporul nostru, ne-ar fi lăsat în pace sau s-ar fi așezat singuri în funie…

Ce fel de popor blestemat suntem?