Un mic deserviciu pe care și l-a făcut PDL-ul la Cluj
De altfel, vineri, ziua suspendării lui Traian Băsescu în Parlament, a fost marcată de tensiune în Piaţa Unirii din Cluj, pentru că susţinătorii USL s-au adunat şi ei să salute decizia. Protestatarii din ambele tabere şi-au aruncat ocări, micul protest anti-plagiat fiind interpretat ca un eveniment pro-PDL. Au asigurat această confuzie membrii de partid care, pozând în cetăţeni îngrijoraţi, li s-au alăturat tinerilor strânşi de Ştefana, Florin şi Mihai.
Dacă membrii de partid ne-au furat, n-au infectat protestul dedicat unor principii, ce ne va asigura că nu vor fura țara cu totul?
Dacă membrii PDL au avut tupeul de a întina sfințenia unui protest dedicat protejării unor principii fundamentale de-ale societății, cum vin ei să se prezinte în fața publicului ca fiind mai buni decât USL-iștii care, la fel, întinează sfințenia unor principii fundamentale?
Cei care au fost inițial la protest n-au venit și nu vor veni niciodată să scandeze ceva pro-Băsescu, n-au venit pentru un om, ci pentru niște principii. Iar asta, deja, a început să li se fure de către PDL-ul care, iată, se pare că n-a învățat nimic!
PDL Cluj, să-ți fie rușine!




Rusine, rusine, dar chiar mizezi pe o schimbare in ‘bine’?
Habar n-am pe ce să mizez.
Rusine in politica nu exista!
Nici onoare!