1. Suntem atât de jos, ca oameni, ca nație, ca public, încât ne înalță doar micile eșecuri ale altora.
2. Cu trei mici, poți să controlezi trei milioane de naivi.
3. Încă mai avem putregai care vede „noi versus ei”, între oameni. Aceștia sunt și cel mai ușor de manipulat.
4. Ne interesează mai tare mojiciile mărunte decât țelurile mărețe.
5. Suntem atât de absorbiți de iluzia independenței individuale, că nu-nțelegem că eșecul individual este și un eșec colectiv.
6. Ni se pare OK să cerem mici în afara programului, dar în timpul programului nostru să nu realizăm nimic. Timpul trece, leafa vine, cât o mai veni și sărăcia aia.
7. Pentru o greșeală sistemică, a țării, a sistemului de educație, a plătit o companie privată. Asta nu se iartă, nu se uită. Va veni, într-un final, și factura pentru toate mârlăniile astea.
8. În viață, dacă nu ești complet încuiat, te poartă destinul printre oameni care nu vorbesc nicio limbă pe care tu să o cunoști. Sper să nu ai ghinionul să-ți sară milioane de tembeli în cap că nu ai făcut nu știu ce.
9. În situații conflictuale, oamenii reacționează diferit. Unii oameni devin agresivi, alții pasivi. Mai ales când insiști să ceri mici în afara programului.
10. Cauza celor de mai sus o reprezintă condiția femeii în România: dacă mama domnului Milițianu avea o condiție umană mai bună, l-ar fi putut educa un pic mai bine pe Milițian. De exemplu, mie nu mi se întâmplă să hărțuiesc angajatele de la supermarket. De asemenea, dacă angajata de la Kaufland avea o mai bună condiție umană, nu doar că i-ar fi spus în română că-l servește după începerea programului, dar și-ar fi păstrat atât calmul cât și demnitatea, și nu ar fi fost intimidată de un golan.

Ca țară, suntem suma tuturor eșecurilor individuale.