Poate va începe cu o palmă dată la nervi, poate c-un brânci, poate ca o răbufnire a unei vorbe discutabil de juste, sau poate ca o răbufnire a unui set de frustrări pe care n-ai știut sau n-ai putut să le stingi.

Ce am scris mai sus nu este o promisiune făcută de mine gheruței mele, citiți cu atenție, textul se poate referi și la un bărbat căzut victimă violenței conjugale, de cuplu sau chiar de familie.

Cert este că violența conjugală și cea de familie există, are cauze multiple și se întâlnește în toate păturile sociale, iar un studiu al Uniunii Europene relevă faptul că o treime din femeile din Uniune au fost, cel puțin o dată, victime ale unei agresiuni fizice sau psihice, inclusiv sexuale.

Gândiți-vă, violența despre care vorbim este aproape de fiecare dintre noi, poate la o colegă, poate la o prietenă de birou, poate la vreun amic de bere, poate chiar în familie, deci nu vorbim despre situații ipotetice, ci despre frânturi din viața fiecăruia!

Amu, nu trăim într-o lume perfectă, să zicem că agresiunile psihice sunt mai subtil de detectat și de contracarat și, deci, rămâne problema agresiunii fizice, dar asta nu înseamnă neputință. Din contră, cred că agresiunea psihică însoțește agresiunea fizică, în sensul că atunci când n-o complementează, o substituie, deci avem un punct de plecare.

Și știu că titlul și introducerea sunt cumva brutale, îmi pare rău, vreau să transmit un mesaj cât se poate de clar: dacă ți-ai luat bătaie o dată, îți vei lua și a doua oară și până pleci tot vei suferi sub incidența abuzului fizic, sexual sau psihologic.

Și mi se pare important să spun că acolo unde este iubire, nu este violență și nu o spun doar la nivel ideal, ci pragmatic: omul care ridică mâna asupra altui om, pentru a-și impune punctul de vedere, este un laș. Or, un laș niciodată nu-și va asuma sentimentele reale. De aceea partenerii violenți și insistă că mai iubesc persoana pe care au abuzat-o, nu pentru că ar fi așa, ci pentru că nu-și pot asuma eșecul, ceea ce va duce la și mai multă frustrare, deci și mai multă violență. În niciun caz un ochi umflat nu va duce la sentimente sincere, ci doar la tardive tandrețuri sexuale, ca preambul la pumnul ce va să vină când tandrețea simulată se va fi terminat.

Ca să-ți dai seama că ești prost, trebuie să fii – totuși – puțin deștept, spunea un înțelept. Ca să-ți dai seama că ești laș, trebuie să ai – totuși – puțin curaj și să-ți asumi lașitatea și eșecul, spun eu.

Și vreau să închei cu mesajul din titlu:

– Când n-o să te mai iubesc, o să te lovesc, iar tu o să te învinovățești pentru ceva ce eu n-am reușit să-mi însușesc.

Ar mai fi multe de zis, dar poate c-ar fi cazul să mai și reflectăm, preț de câteva clipe, asupra acestei chestiuni.