Donații piese PC

Buna Robin,

Eu de ceva ani de zile am o mica distractie particulara – donez calculatoare copiilor/ persoanelor care au nevoie.

Practic, prin natura meseriei mele de suport tehnic IT&C, ajung la mine fel si fel de scule, in toate starile tehnice posibile. Unele din ele nu sunt economic viabile, deci ajung la dezmembrat / reciclat / aruncat (sau la mine la muzeu, n.r.). Sau sunt moral depasite, clientul vrea altul, oricum, rezultatul final e ca mai tot timpul ajung sa am pe stoc tot felul de piese.

De vandut nu le pot vinde pentru ca:

  • oricum nu am pe ele intrari, iar clientii mei sunt majoritatea persoane juridice (deci nu le pot factura);
  • sunt moral la capatul lor de viata, valoarea lor comerciala fiind limitata;
  • nu pot oferi pe ele garantie;
  • fac si eu un bine. 🙂

Si atunci ce imi ramane? Practic, le reconstruiesc, le fac cat de bine se poate pentru platforma respectiva si apoi dau strigare la cunoscuti: daca stiu pe cineva care are nevoie dar nu are posibilitate, uite ca am de dat.

Incerc sa fac doua, trei campanii de genul pe an, le sincronizez de Pasti, Mos Nicolae, Craciun. De fapt le dau oricand e nevoie, doar ca asa imi e mai simplu ca am un deadline 🙂

Ce imi doresc de la tine? Simplu:

  • daca ai colegi, prieteni care au un sistem defect / monitor defect de aruncat (si nu se califica pentru muzeul tau ca e prea comun, le ai deja, whatever), da o strigare. Le preiau, fac din ele Lego ca pana la urma sa iasa ceva functional, apoi cautam beneficiari;
  • poate popularizezi si tu idea prin blog?

Criteriile mele de selectie pentru beneficiari sunt:

  • prezenta constanta la scoala;
  • situatie financiara a familiei dificila;
  • prefer familii unde nu alcoolul e de vina pentru situatia dificila;
  • cei cu dizabilitati fizice (diverse grade de handicap loco-motor, auditiv, cognitiv) au prioritate;
  • follow-up (ce s-a intamplat cu donatia, cum e folosita, a avut impact pozitiv, etc);
  • orice alta situatie care are nevoie de ajutor.

Sistemele reconstruite de obicei sunt in configuratie care le permite browsing, o muzica, un film, o tema de casa. Se dau cu toate cele instalate, de la sistem de operare pana la pachet alternativa Office. Ultimele doua date de Craciun au plecat prin Salaj, erau doua Dell-uri dual core, 2 GB RAM, HDD 160 GB, DVDRW, monitor de 17 LCD. Adica perfect utilizabile pentru copii de clasa 6 si 8, fara jocuri 🙂

Oricum, modul meu de lucru in mod sigur suporta imbunatatiri, dar idea in sine cred ca merita sa fie dusa mai departe.

Atti

_________

Poate ați fi surprinși, dar orice chestie ajută. Și decât să strângă praf prin casă, mai bine ajută niște copii. De aceea, am nevoie de implicarea voastră, a tuturor.

12 Comentarii

  1. Cătălin Corozanu 10 ianuarie 2016 la 17:08 - Raspunde

    Interesant, dacă mai sunt pe „stoc” am eu o rudă care are 2 copii, și au o situație cam aiurea din punct de vedere financiar. Și bănuiesc că un calculator le-ar prinde bine copiilor mai ales, ca fata are 12 ani și băiatul vreo 8 ani, și evident de acum crescând sistemul de învățământ le cere tot mai multe chestii ce au legătura cu partea de IT. Dacă este vreunu liber, da-mi un semnal la email-ul de la acest comentariu.

    • Atti 10 ianuarie 2016 la 22:06 - Raspunde

      Buna Catalin,

      Pe moment adun resurse pentru o noua tura de donatii. Inainte de a lua o decizie, am nevoie de mai multe detalii despre familia respectiva.

      • Cătălin Corozanu 17 ianuarie 2016 la 17:57 - Raspunde

        Salut Atti, intră la mine pe blog da-mi un semn folosind formularul de contact, și vom discuta prin email. Eventual da-mi un email pe care să te pot contacta.

  2. zoltybogata 11 ianuarie 2016 la 15:34 - Raspunde

    Bravo Atti, faci o treabă faină și aduci bucurie copiilor. Multă sănătate

    • Atti 11 ianuarie 2016 la 20:38 - Raspunde

      Multumesc Zolty, aprecierea pica foarte bine, mai ales din partea ta 🙂

  3. Alex Ciocan 19 ianuarie 2016 la 15:54 - Raspunde

    in sfarsit cineva care mai si da, nu doar cere… femicitari pentru gest

  4. Ciprian Lospa 16 martie 2016 la 21:54 - Raspunde

    Ai grija ca mai sunt si d-astia care vor sa profite, nu sa le dea celor care au nevoie. Grija mare la intermediari d-astia.

    • Atti 16 martie 2016 la 22:05 - Raspunde

      Sunt patit. Anul acesta cel mai probabil sistemele vor ajunge la copii cu deficiente auditive / verbale.

  5. gabriel 18 aprilie 2016 la 18:01 - Raspunde

    Am si eu niste piese:un coler pt processor,o sursa,cred ca si un procesor de 2 ghz.La ce adresa le trimit?

    • Atti 18 aprilie 2016 la 23:40 - Raspunde

      Buna Gabriel, multumesc pentru ajutor.

      Daca esti din Cluj (sau din zona), poate fug eu dupa ele?

  6. Marius 27 aprilie 2016 la 10:27 - Raspunde

    O sursa si niste ram sigur am prin cutiile de la piesele noi, lasate pe acolo de cativa ani. Unde putem sa le trimitem?

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.