De multă vreme doream să scriu un articol scurt în care să spun că iarba ucide. Iarba nu-l ucidee pe cel care o fumează, nu-i ucide pe prietenii celui care o fumează, sau familia lui, nu, iarba îl ucide pe vecinul celui care a produs-o.

Unii văd iarba ca pe un produs nevinovat, ca pe o distracție drăgălașă, întrucâtva precum icrele negre, fără a se gândi că traficul de droguri și, mai ales, producția de droguri, fie ele și ușoare, înseamnă corupție, violență, șantaj, abuz și moarte.

Și per că pacifiștii fumători vor înțelege că iarba și pacea se vor exclude reciproc, mereu și că gestul lor de a mai fuma o grasă tocmai a mai ucis un copil, sau un oficial onest și incoruptibil de prin vreo țară uitată de lume, că fumul ăla a mai pus niște gloanțe în încărcătoarele unor bestii și că iarba, totuși, ucide.