Moralitate, ipocrizie și furt
Zoso dă un exemplu bun. Mergi cu trenul și ți se oferă spre vânzare – cumpărare un telefon (e plin de din ăștia). Sau mergi pe stradă și unul pitit pe după un tufiș te întreabă dacă nu vrei să cumperi o cameră de filmat.
Evident, suspectăm că vorbim de bunuri furate. Avem mai multe opțiuni:
- spui că nu te interesează și mergi mai departe;
- te interesează, dar nu cumperi:
- te interesează și cumperi;
- suni la 112 să reclami că cineva vinde bunuri furate.
99% vor pleca mai de parte, 1% vor cumpăra. 0% vor suna la 112 să anunțe că cineva vinde bunuri furate. Și, culmea, în țările civilizate (Germania, adică, nu SUA) e chiar invers. Este că și ăla care vinde o marfă furată mănâncă și el o pâine cinstită?
Paradoxul face ca noi să ne plângem de hoția pe care tot noi o sprijinim, direct sau indirect.
Nu cred ca e paradox atat timp cat nu cunosti romanii
Daca suni la 112 să reclami că cineva vinde bunuri furate ai mari sanse sa pierzi ziua cu sanse mari sa intri chiar tu ca suspect 🙂
🙂 M-am gândit și la acest aspect. Dar am o soluție tehnică.
Chiar sunt curios, am avut ceva experiente cu sesizările, nu în sensul sa cad de acuzat, ci de lasă, ca nu e asa, ctim noi mai bine, şi te cheamă chipurile sa se “documenteze” pana ţi se acreşte
Bugetul alocat pentru soluția tehnică este aprobat cu de la sine putere pentru sfârșitul lunii acesteia. 🙂