[Avertisment: Post lacrimogen, s-ar putea să vă strice ziua!][…] Când m-am născut, nu m-a vrut nimeni. Și așa mămica găsea puțină carne prin gunoi, după ce oamenii răscoleau totul – iar oamenii au o foame mai mare și put – iar tata nu știu cine e. La noi, la pisici, așa ceva nici nu contează, iar frații și surorile, care pe unde, nici nu ne mai știm între noi decât vag, când ne mai întâlnim pe la vreun container sau pe lângă vreun bloc unde câte vreun binevoitor ne mai dă câte ceva de mâncare.[…]

Cumva, m-am obișnuit fără afecțiune și niciodată, niciun om un mi-a mângâiat urechiușele sau blănița, ci doar s-a mulțumit să mă privească din depărtare, ca pe vagabondul care sunt, și duceam o viață liberă de oameni și de pisici, de tot și de toate. […]

Dar un singur foc mă ardea, eram nespus de curios, să văd lumea, să văd orașul, oamenii, câinii și mașinile de gunoi. […]

Și era seară, fugisem pe lângă un bloc spre o grădină vecină unde nu erau pisici și-n ai cărei copaci mă puteam cățăra în voie. Nu era ca și cum erau mulți copaci în zonă și adoram să mă cațăr, să mă joc și să-i spionez pe ceilalți, care habar n-aveau că sunt în copac și că eu, cu ochii mei de pisoiaș de doar trei luni, îi privesc și mi-i imaginez cum mă iau acasă și mă țin în brațe.

Era seară și trebuia să mă grăbesc, nu vroiam să fiu văzut pe stradă, iar instinctul mă chema și-mi spunea mereu să alerg. Și am alergat, m-am furișat pe lângă o mașină, iute-repejor, și uite că-n tinerețea mea n-am fost atent și o mașină vine spre mine și n-am timp, alerg dar nu pot și nu m-a văzut, n-a frânat, n-a încetinit de loc, și atât de tare mă dor oasele moi, și parcă dintr-o dată s-a făcut atât de frig, de parcă toate iernile s-au coborât în trupșorul meu mic și blănos, și mi-e atât de bine, am amorțit, nu mai știu nimic, cineva s-a oprit să vadă ce fac, visez sau e real?, o fată s-a apropiat de mine, apoi un domn, se uită la burtica mea care se ridica din ce în ce mai puțin, în timp ce un somn impasibil mă împresoară și nu mă mai doare nimic și aș vrea doar să dorm și-n vis să vă privesc pe toți din copac.

De ce plânge fata?

[…]