O țară normală la cap
Campania „O țară normală la cap”, o găselniță de-a mea, își propune să încurajeze oamenii, necunoscuții, să vorbească în parc, pe bancă, precum în ale culturi.
Asta pentru că este firesc ca oamenii să se simtă izolați și să se comporte individualist, dacă sunt rupți sau deconectați de societate, dacă aceștia nu simt că trăiesc într-o comunitate, iar societatea trebuie să facă pași, să ia măsuri pentru a îmbunătăți interacțiunea civilizată dintre indivizi.
Mă rog, este doar o idee. Aveți voi altele?
Mie mi se pare că oamenii sunt excesiv de vorbăreți, mai ales cei trecuți de 40 de ani. Mă apucă toți dracii când începe vreunul să vorbească despre vreme și apoi trece la interogatorii de genul „dar unde lucrați?”(la o firmă), „dar nu locuiți în zonă?”(de ce, vreți să dați o spargere?), „dar de ce ați venit în parc?”(să mă frece unul la icre). Femeile sunt cele mai numeroase, cu mențiunea că femeile sunt agasante încă de la 30 de ani, mai ales dacă au venit cu vreun copil, întrebarile standard fiind „nu sunteți căsătorită?”(ba da, dar nu am bani de verighetă) și „aveți copii?”(de ce, vă mai trebuie unul?).
O categorie aparte care trebuie menționată e aceea a oamenilor din tren care văd că ai o carte în mână, văd că citești, dar tot te întrerup la fiecare două rânduri cu întrebări de genul „dar unde mergeți?”, „dar ce faceți acolo?”(sex), „dar circulați des pe ruta asta?”(da, mă plictisesc acasă pentru că sunt șomeră), „dar ați văzut aseară la televizor violul din satul cutare?”(nu, nu mă pasionează violurile), „dar ați auzit ce a zis Băsescu la Realitatea?”(mi se fâlfâie, să-și rupă gâtul), „dar ați auzit ce a zis Ciutacu la Antena 3?”(mi se fâlfâie, să-și taie o venă).
Înțeleg că la drum lung omul mai trebuie să schimbe o vorbă, dar s-o schimbe cu unul care se uită pe geam, nu cu unul care face ceva. Mai știu că e important să știi unde merg vecinii de compartiment, măcar să le aduci aminte că trebuie să coboare, dar nu ar trebui să ajungi să întrebi detalii. Conversația minimă, normală și de complezență cu vecinii de călătorie ar trebui să fie minimă, normală, decentă, ghidată de politețe, nu de curiozitate bolnavă.
În plus, se cam înmulțesc oamenii care te întreabă unde mergi numai ca să se apuce ei să povestească unde merg și ce fac ei acolo, de parcă pe mine m-ar interesa povestea vieții lor. Sau întreabă ce școală ai terminat ca să se laude două ceasuri cu studiile înalte ale copiilor lor.
Încerc să le tai avântul cu răspunsuri de genul „am făcut 8 clase, apoi m-am măritat și am făcut al doilea copil”, de obicei evită să continue discuția cu cineva ironic sau ostil, sau măcar își întrerup conversațiile cu cei sub nivelul lor – în cazul în care nu sesizează ironia/ostilitatea.
=)) OK, tu nu faci parte din targetul campaniei.
OK, am înțeles. Îmi cer scuze pentru bețele în roate.
Nu face nimic. =))