Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.
Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.
Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.
Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.
Cum?
“În România, dublul standard este atât de încetățenit, încât marea majoritate a semenilor noștri nu văd nicio problemă a în a avea standarde duble, nu văd nicio frântură logică în toată chestiunea acesta și li se pare că o biserică ce a strâns averi colosale de la un popor sărac este benignă și nu acceptă să înțeleagă că pe măsură ce BOR se îmbogățește, oamenii sărăcesc”
De fapt, tocmai biserica îmbogăţită pe spinarea pulimii este benignă şi ipocrizia e benefică pentru noi. (Paradox)
Motivul: structura socială la noi depinde de relaţiile sociale şi familiale tradiţionale. Oricât te-ai da peste cap, întotdeauna cel conservator, familist şi eventual şi religios va fi cel care se caţără pe funcţii şi putere (politician, comandant militar, funcţionar corporatist superior), şi aproape întotdeauna cel care spune ceea ce nu trebuie despre popi, cruci, biserici e cel care şi-o ia. Ca unul care şi-a luat vreo 4 ani şi jumătate la Penitenciarul Timişoara.
Din acest motiv, dacă un personaj face pe ateul, se simte obligat în acelaşi timp să fie hiper-conservator, ca să îşi apere poziţia socială. Se simte cu musca pe căciulă, ştie că lumea e cu ochii pe el. (Sau pe ea. În cazul femeilor acest obicei e mult mai răspândit.)
Unul care e cunoscut drept tip credincios şi umblat pe la biserică precum Berbecali îşi mai permite scăpări, mai o beţie, o bătaie, o gagicăreală, fiindcă ştie că pe de o parte publicul i le trece cu vederea şi pe de altă parte e de ajuns să treacă pe la părintele, să se spovedească şi să se roage şi s-a împăcat şi cu propria conştiinţă.
Contraexemplu: comuniştii pretindeau că sunt atei şi duşmani ai religiei, dar erau conservatori în privinţa relaţiilor sociale şi familiale, mai conservatori chiar şi decât popii de azi.
Între un Ceauşescu şi un Preafericilă îl prefer pe al doilea.