Dacă tot m-am luat de defectele oamenilor, hai să vă mai spun una: nu știu ce fel de karmă a făcut ca, în ultima perioadă, să mă învârt prin niște cercuri mai dubioase, și să am de-a face cu niște oameni cinstiți, dar care mai și furau din când în când.

De exemplu, stăteam cu cineva și așteptam un tren când un fost coleg de muncă de-al omului trece pe lângă noi, trage mașina pe dreapta, coboară să-l salute pe omul cu care stăteam, iar gagiul ăsta nou venit începe:

– Că ce dreq să fac? Că nu prea bine. Că guvernul fură. Că patronii sunt zgârciți. Că salariul e mic. Că ălea.

După care, râzând, începe să povestească cum fură el motorină cu găleata de la baza auto pe care o supervizează, ba și deschizând portbagajul să ne arate captura pe ziua respectivă…

Bine, în mod evident am mult mai multe exemple, dar altceva doresc eu să subliniez: oamenii ăștia au ajuns să considere că este o cinste pentru ei să fure și se laudă cu asta. Nu au găsit leacuri la boli și rezolvări la problemele umanității sau comunității, ci se laudă cu niște fapte reprobabile, cum și la pușcărie ăia se laudă, între ei, cu faptele comise, el fiind un om cinstit dar un pic cleptoman…

Ba chiar, or, asta mă revoltă cel mai tare, s-a ajuns până acolo încât orice cleptoman se consideră un om cinstit împins de la spate să fure, fie de conjunctură, fie de ochiul închis al vigilenței!

No, cu cine vrem noi să facem o lume mai bună?