E plină lumea de oameni extraordinari, domnule!

E plină lumea de oameni extraordinari, domnule! Deunăzi, îmi povestea cineva despre o cunoștință comună că vai ce băiat bun și sufletist este el, respectuos cu toată lumea, harnic și de încredere, mai puțin cu nevastă-sa, pe care o stâlcește în bătaie…

Sau, altă dată, cu un amic fiind, îmi spune respectivul că vai ce amic de treabă este un domn cu care ne întâlnisem, loial și cumsecade, muncitor și deschis, un sprijin pentru toată lumea, după care omul cu care ne întâlnisem a început să se laude cu ce a mai furat de la muncă…

Sau, un alt caz, vorbind despre un medic pe care-l știam, cineva spunea că vai, Domnule!, ce băiat bun și sufletist e respectivul, și cum ar găsi el leacul la cancer dacă n-ar fi ocupat cu operațiile, cum ar face de toate, ca un adevărat om extraordinar, în timp ce eu știu că dacă nu-i dai șpagă mai bine te lasă să mori pe holurile spitalului.

E plină lumea de oameni extraordinari, domnule, ce să zic! Care mai de care e mai de treabă și te minte, te fură sau te lasă să mori, dar ei sunt cu toții extraordinari…

După aceea, dacă le spui în față că sunt niște jeguri umane de cea mai joasă speță, ești debil fiindcă nu-i înțelegi și nu vezi lucrurile mărețe pe care le fac.

Spuneți și voi: cum să ai de-a face cu așa jeguri de oameni și să-i lauzi, spunând că sunt așa și pe dincolo?

8 Comentarii

  1. Daniela 14 decembrie 2011 la 19:04 - Raspunde

    Eu nu laud oamenii de genul acesta! Ii urasc…

  2. George 15 decembrie 2011 la 04:38 - Raspunde

    Eu zic ca se incadreaza perfect la categoria „oameni”. Desi constant ma autoindoctrinez sa cred altceva realitatea e cu totul alta. Extrapoland de la o vorba celebra ca suma IQ-urilor pe glob e constanta, cred ca si aspectele pozitive precum altruism, onestitate si alte alea sunt constante. Problema e ca populatia e in crestere exponentiala… 🙁

    • Robin Molnar 18 decembrie 2011 la 10:54 - Raspunde

      E interesant aspectul acesta final, cu suma aspectelor pozitive.

  3. Dodo 15 decembrie 2011 la 23:51 - Raspunde

    Oameni extraordinari sunt , dar nu in Romania

  4. Joita lucian 16 decembrie 2011 la 21:44 - Raspunde

    Crede-ma Robin ca acord asa de greu increderea cuiva….ca mi-e firca sa am incredere si in mine…!

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.