Victimele comuniștilor votează acum cu comuniștii
Nu vreau să generalizez, dar țin să vă povestesc despre un tragic caz uman de necunoaștere criminală: cunosc un om care a fugit din Basarabia de frica rușilor, s-a căsătorit cu cineva de la Securitate, iar acum votează cu USL.
Cum ar veni, votează cu copiii acelora față de care a fugit și care i-au făcut căsnicia un coșmar.
Poate s-a obișnuit cu răul, poate nu înțelege cine și ce este astăzi corect, poate că lungul șir de capcane întinse de viață și-au atins rostul.
Altfel, nu înțeleg cum un om fugit din calea securiștilor kaghebiști poate să-i voteze fix pe ăștia.
Nu, nu cred că este vreun soi de blestem. Mai de grabă este naivitate sau lipsa accesului la informație. oricum, mi se pare grotesc:
– Cum, domnule, te iei tot cu ăia de care ai fugit?
De fapt aici se ascunde ceva mai grav.
Şi anume mulţi români, şi la loc de frunte printre ei moldovenii, indiferent de instruirea pe care o au sau pretind că o au, sunt excesiv de conservatori, de religioşi, şi gata să suporte orice fel de regim tiranic, dacă acela va întări relaţiile sociale şi familiale tradiţionale.
Sau, în limbajul lor, să vină Vlad Ţepeş ca să îi belească pe homosexualii, drogaţii şi cocalarii ăia, şi să îi ridice pe vitejii familişti, mâncători de la cratiţă.
Din punctul lor de vedere Ceaşcă era bun, Rânjilă „Articolu 200” Minerescu ceva mai puţin bun, şi alde Băse e Satana. Ceea ce, purely coincidental, vorba americanului, se suprapune peste opiniile unui anume Putin, Vladimir V., care se pare că e noul Ţepeş.
Mai complicat e de explicat totuşi de ce strănepoţii lui Ţepeş l-au ales deputat de 5 ori în şir pe Bombonel Născase.
Și asta, da.
Dar suntem o țară libera cu libertate de conștiință în care fiecare voteaza ce vrea 🙂
Când am citit articolul m-a pufnit rasul, nu știi nimic de moldoveni, și nici nu generalizezi.
O ruda de-al cuiva apropiat (de peste prut) a fugit din siberia si a stat 8 ani ascuns sub o căpiță cu lemne unde i se aducea mâncare numai noaptea, când se zvoneau ceva razii/controale fugea și în pădure. Pana la urma nu știu cum s-au mai reglat treburile pe acolo ca au fost amnistiați, sau ceva de genul, si a putut sa iasă,
Nu îmi dau seama ce sistem a fost pe acolo dupa treburile astea, ca omul tot sistemul rusesc îl agrea (poate o fi fost ceva de bine, dacă stai sa te gândești e imposibil sa placa cuiva omorul pe capul lui, n-are cum) .
Dar la ei s-au făcut multe pe timpul comuniștilor, mai târziu cred, am văzut o scoală de pe vremurile alea, avea piscina acoperita, cantina supraetajata, spital unde se făceau internări si operații, la SAT
Cand am fost eu, si le-am văzut erau TOATE DISTRUSE
Cumva, asta ar fi normalitatea….
Am uitat, si socru meu, cu mare parte a familiei (de peste prut) sunt fani Putin 😛
Pe mine ma amuza dar nu pot sa-i condamn, nu s-a făcut nimic în schimb ca sa se simtă ca a venit altceva în loc decât mizerie și hoție.
Nu știu dacă a uitat, sau a fost spălat pe creier să uite…