Acum câteva minute vă povesteam cât de mult îmi place mie BitDefender-ul. Căci îmi place. Şi, no, conectez aparatul foto la computer, că am nişte materiale pe care vreau să le pun pe blog. Stupoare. Haos. Draci!

Ca de obicei, aparatul foto porneşte în 1,7 secunde. Se ridică obiectivul şi coboară la loc, iar după două secunde apare chestia aia de la Windows numită autoplay, care mă întreabă ce vreau să fac. Dar nu, astăzi nu. Astăzi, după 30 de secunde, n-a apărut. Mă duc şi mă uit pe ecranul aparatului foto şi văd că e conectat pe USB.

Aştept să văd ce se întâmplă. Deschid My Computer, să văd dacă vede cardul de memorie. Da, îl vede.  Apare fereastra de autoplay (imaginea 1) şi, odată cu ea, fereastra de la BitDefender care, în traducere liberă, zice cam aşa:

– Moşule, vezi că aveai nişte ciumpalaci prin vizită, dar i-am rezolvat eu la discotecă, unde le-am cântat un pic la mitralieră.

Să-mi cadă faţa pe jos şi să mi se spargă în mii de cioburi roşii, verzi, galbene şi albastre, nu altceva. Nici nu mă dumiresc bine, că BitDefender îmi spune, tot în traducere:

– Şefu’, idioţii insistă. Le-am dat cu un pic de untură de şenilă de tanc pe faţă, aşa, de control, şi acum i-am lăţit. Nu-ţi fă griji, îi îngrop în pădure.

Deja mă întrebam unde am mai dat eu aparatul foto. Şi nu găseam răspuns. La muncă am un alt antivirus bun, deci nu înţelegeam. Nici n-apuc să-mi dau seama unde, ce şi cum, că BitDefender, ca un adevărat leu credincios, îmi şopteşte:

– Stăpâne, stăpâne, mai cheamă şi-un câine, că l-am găsit pe ăsta ascuns în cimitir, sub o cruce şi, no, i-am dat trei inimi de-ale lui Stalin după ureche, ca să nu fiu nevoit să alerg după el şi să-l car. Aşa, l-am îngropat chiar lângă cruce, că deh, aşa e creştineşte.

Deci, no, nici nu vorbesc bine despre ceva că mi se şi întâmplă, aşa că eu cred că o să devin superstiţios. Ca atare, hai să vorbim despre sex pasional, cu un vin bun şi muzică de pian tubat. Aşa să mă ajute Dumnezeu!