AMD Duron Spitfire

Apariţia microprocesorului Duron a marcat un pas important în strategia de vânzări a companiei AMD pentru că acest microprocesor îi făcea concurenţă unui alt microprocesor, produs de aceeaşi firmă şi anume AMD Athlon. Desigur, pe lângă aceasta, mai făcea concurenţă şi rivalilor de la Intel.

Vorbind despre AMD Duron Spitfire pot spune că este o versiune de AMD Athlon dar cu un nucleu (fundament, dacă vreţi) vechi. Adică AMD Duron Spitfire este un AMD Athlon Thunderbird (Thunderbird fiind nucleul) dar care are mai puţină memorie cache (o memorie ultrarapidă pentru operaţii interne) şi este doar o idee mai lent, funcţionând de la vreo 600 MHz până pe la vreo 1 GHz. Atât.

Aşa arată. Faţă:

Verso:

Ca şi curiozitate acest microprocesor nu aduce nimic revoluţionar, însă strategia de producţie şi marketing, împreună, erau ceva absolut nou pentru acea vreme în sensul că AMD putea să mai producă microprocesoare Athlon (pe nucleul vechi numit Thunderbird) şi care erau extrem de ieftine, în paralel cu cele noi, dar mai scumpe. A scăzut, după cum spuneam, din memoria cache şi a obţinut un procesor ieftin şi destul de bun. Strategia aceasta a avut un succes nebun, de aceea a şi fost repetată în cazul microprocesorului AMD Sempron iar mai apoi Athlon (înlocuit de AMD Barton).

Mulţumesc Bogan pentru poze.

Pe stoc: 0.

20 Comentarii

  1. Mihai Todor 16 aprilie 2009 la 15:55 - Raspunde

    Si daca uneai puntile L1 cu un creion fin, ii puteai modifica si multiplicatorul ca sa il overclockezi nitel pe placile de baza care aveau FSB-ul sincronizat cu ceasul placii video (si deci nu permiteau prea mult overclock din FSB ) 😛

    Pentru cei care nu stiu, pe vremea aceea, frecventa procesorului se calcula in felul urmator: multiplicator x FSB 🙂

    • Robin Molnar 16 aprilie 2009 la 16:08 - Raspunde

      😀 Dacă unei punţile L1 făceau in fel de Athlon mai slab (cache-ul rămânea acelaşi), fiindcă modificarea FSB-ului se făcea la Athlon-urile cu acte în regulă. 😀

  2. xtall 16 aprilie 2009 la 18:52 - Raspunde

    Cred ca te inseli putin „până pe la vreo 1 GHz. Atât.”
    Am avut un duron la 1300 MHZ (varful din clasa lui …se incingea cu draci)

    • Robin Molnar 16 aprilie 2009 la 18:58 - Raspunde

      :woohoo: Era Spitfire sau altceva? [Îmi scapă acum denumirea.] 😉 Dacă era Spitfire se încingea de la supra-over-clocking… :woohoo:

  3. xtall 16 aprilie 2009 la 19:37 - Raspunde

    Nu mai stiu daca era Spitfire
    Era over-clockat la maxim de firma.
    A fost o serie mica din astea (paremise), din cate mai retin era un fel de rebut (interesant de altfel, mie nu mi-a mers pe placa ce-o aveam atunci, ceva cu FSB-ul ..nu ducea …si l-am dat la schimb 😀 )

    • Robin Molnar 16 aprilie 2009 la 22:13 - Raspunde

      😆 Era probabil să fie un Spitfire dacă aea probleme cu FSB-ul. Ăstea vor doar 100 sau 133 de MHz. La 166 de MHz deja fac scârbe! 😆

  4. Bogdan 18 aprilie 2009 la 16:19 - Raspunde

    Bucata asta a mers fara probleme la 1GHz nu mai retin exact ce placa de baza era, doar ca trebuia putin marit voltajul prin niste jumperi… (sper sa imi aduc bine aminte). In rest, un proc excelent pentru mainstream la vremea lui, ieftin si chiar daca pastila e ciobita a mers fara probleme.
    @Robintel: sper sa mai fac rost de ceva „materiale” in curand 😉

    • Robin Molnar 18 aprilie 2009 la 18:47 - Raspunde

      😆 Cred şi eu că a fost un procesor bun. 😉 Mulţam de poze. 😉

  5. xtall 18 aprilie 2009 la 17:09 - Raspunde

    Nu mai retin (a fost cam de mult) mergea maxim (pe placa aia ..nu mai stiu nici aia ce placa era) fix pana la 1100 (desi pe el scria 1300, se mai si incalzea extrem de tare)
    L-am dat la schimb pe unul de 1100, l-am vazut si pe ala mergand la 1300 dar nu prea se merita din cauza incalzirii (ceva de speriat)

    • Robin Molnar 18 aprilie 2009 la 18:48 - Raspunde

      😆 Da, am mai văzut astfel de sisteme. Un chin. 😆

  6. Corneliu P. 26 aprilie 2009 la 13:15 - Raspunde

    Salut, am si eu o problema! Am vrut sa sterg compu de praf si cand i-am dat drumu mi-a zis CMOS checksum error-defaul loaded, am inteles ca e bateria, am schimbat-o dar de atunci imi merge procesorul (AMD Duron 1300 placa de baza K7SEM) intre 80 si 100% din putere vazuta in Task Manager si nu stiu ce are, ce mananca atat putere. Va rog daca puteti sa-mi dati o idee va multumesc anticipat!

    • Robin Molnar 26 aprilie 2009 la 13:24 - Raspunde

      Intri în BIOS şi dacă ai opţiunea \”Load optimized settings\” o activezi cu enter. Valorile implicite (defaults) sunt făcute să meargă pentru toate sistemele, fără a fi cele mai bune pentru un sistem anume. De asemenea unele schimbări ale configuraţiei debusolează Windows-ul şi cer reinstalare.

      Verifică să ai setări corecte la memoria cache şi la RAM. 😉

  7. Corneliu P. 26 aprilie 2009 la 13:34 - Raspunde

    Am dat din BIOS Optimized Settings si m-am uitat cu cartea in mana la setari si par bine.Am verificat placa video, placa de retea, coolerul merge toate bine chiar si sistemul (am crezut ca e virus). N-am verificat memoria 2×256.

    • Robin Molnar 26 aprilie 2009 la 13:45 - Raspunde

      E de la Windows. Am avut şi eu unul care a făcut aşa şi a trebuit să reinstalez pentru că nu am găsit o altă soluţie. :s

  8. cipoc 26 aprilie 2009 la 14:07 - Raspunde

    era mai demult un virus care`ti tinea procesoru` la 100%
    nu mai stiu acu cum se chema

    • Robin Molnar 26 aprilie 2009 la 16:32 - Raspunde

      😆 CIH, parcă. Dar mai era şi porcăria aia de executa isass.exe dar cu \”i\” mare de puteai să juri că e lsass.exe, nu mai ştiu cum se cheamă, deşi l-am avut. Să tot fie vreo 3 ani… 😉

  9. Mihai Todor 26 aprilie 2009 la 16:09 - Raspunde

    @Corneliu P.: Dacă tot ştii să te joci prin BIOS, de ce nu ne zici şi nouă care proces îţi ţine procesorul în 100% ca să te putem ajuta 😉 (adică intri frumos în Task Manager şi te uiţi la tab-ul \”Processes\” şi vezi care din ele papă aşa mult – la coloana CPU). Dacă îi cumva vorba de un svchost.exe sau csrss.exe sau lsass.exe poţi să îi dai direct un reinstall pentru că fie s-a buşit Windowsul, fie ai prins un virusake.

  10. Iulian 10 august 2010 la 08:33 - Raspunde

    Eu am avut un Duron 1600 si a fost un procesor super bun la vremea lui, dar a cam apus pentru vremurile de acum din pacate.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.