Am mințit odată la Kaufland

Fără să vreau. Eram în magazin, era iarnă, era agitație, eram obosit, iar în boxe se auzea o voce plăcută, senzuală și aproape șoptită, ce îmbia cumpărătorii ba în stânga, ba în dreapta.

  Mâine începe Alba Golf Challenge

Consiliul Județean Alba, în parteneriat cu Golf Club Paul Tomiță, Federația Română de Golf și Roșia Montană Gold Corporation, organizează Alba Golf Challenge, un turneu mixt, de amatori și profesioniști în sportul aurului, golful, pe terenul de la Pianu.

  Scurtissime (297)

Un site cu toate căderile cunoscute ale meteoriților. Bravo! Colegiul Economic Hermes din loc. Petrosani, Jud.Hunedoara a castigat premiul de 200 de euro. Felicitari doamnei profesor coordonator Carmen Climescu pentru implicare, dar si elevilor pe care i-a mobilizat sa se implice in proi

  Gânduri pribege

De ce, la orice inițiativă de schimbare a unor reguli rutiere, contra-argumentul suprem este că avem gropi? Nu e logic. Dacă avem gropi, de ce viteza rămâne în continuare principalul factor de producere a accidentelor? Nu e logic. Chiar nu putem trece peste problemele de infrastruct

  Pfuai de capul meu

Luni pe zi nu știu ce a fost cu mine, dat toată ziua m-a durut capul și am avut o stare de somnolență, iar seara, la 20:30, m-am culcat cu o stare de frig accentuat, așa că am dormit cu căciulă, mănuși și gros îmbrăcat, acoperit.