Broscoi de cursă lungă
Trebuie să mă laud un pic și să spun că aseară m-am dat pe bicicleta de cameră mai bine de 10 kilometri. Or ăsta nu e lucru puțin, din contră.
Trebuie să mă laud un pic și să spun că aseară m-am dat pe bicicleta de cameră mai bine de 10 kilometri. Or ăsta nu e lucru puțin, din contră.
Legea penală, pentru anumite infracțiuni, prevede diverse forme de sancționare cu pedeapsă sau închisoare și interzicerea exercitării unor drepturi pe perioade de până la cinci ani.
După ce ăia de la Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică au refuzat să le sponsorizeze munca de cercetare în domeniul telocitelor, cei care au făcut fabuloasa descoperire au acum șansa unui tratament mai bun, cu ajutorul unui investitor român privat care vrea să ce
De-a lungul vieții am învățat câte ceva de la alții iar astăzi, venind de la muncă, mi-am adus aminte de câteva și am zis că să le împărtășesc cu voi. Să vedeți ce prieteni sau cunoscuți geniali am.
Nu vreau să fiu alarmist și cu siguranță nu sunt un expert în centralele nucleare, dar cred că am o idee destul de bună legată de situația de acolo. Iar eu cred că situația de la Reactorul 2 al centralei nucleare de la Fukushima (Daiichi) este disperată.
După ce acum câțiva ani și-au refăcut interfața web a serviciului de e-mail, cei de la Yahoo au actualizat din nou această interfață, de data asta făcând-o mult mai elegantă.
Poate unii dintre voi au observat aseară că site-ul a fost căzut. Asta se datorează operațiunii cu numele de cod Futushima (nume de tristă inspirație japoneză) prin care Mihai a încercat să remedieze unele chestiuni semnalizate de Bogdan.
Ia să mai trollăm noi un pic pe net și să demonstrăm că Yahoo! Messenger 11 este lucrătura necuratului și-l are pe Scaraoțchi într-însul! Cu dovezi, nu așa, la speculă.
OK, văd că nu merge cu frumosul. O să meargă cu urâtul. Cu foarte urâtul, nu așa. Și o să se lase cu niște gunoi aruncat înspre nesimțiții de la Ghesi.
Am văzut la știri că tot felul de nebuni le scriu autorităților tot felul de chestii: ba că varii entități circulă prin țevile de la calorifer, ba că trebuie să ne apărăm de tot felul de făpturi din sfera patologică.
© 2007 - 2011 - Robin Molnar
Designed and Developed by Skat Design