La ProTV-ul de ieri
Pana mea, cât mai costă o umbrelă? Adică, no, mă simt insultat să văd așa ceva la un post cu pretenții.
Pana mea, cât mai costă o umbrelă? Adică, no, mă simt insultat să văd așa ceva la un post cu pretenții.
Prelucrarea digitală a imaginilor este folosită în foarte multe domenii ale științei și tehnicii moderne. În filmulețul următor vreau doar să vă arăt, principial, cum o imagine este prelucrată pentru a afișa diverse detalii altfel greu sau imposibil de deslușit.
[Articol mai mult sau mai puțin fictiv.] Decăderea culturii muzicale a început odată cu mileniul al treilea când variile efecte de mixare a sunetelor au permis ca oricine, indiferent cât de afon și de lipsit de talent ar fi, să poată cânta.
Azi am văzut o fază mișto de tot, atât de mișto încât i-am făcut poză. Ca să se vadă cât se poate de clar cum se muncește la Cluj! Așa ceva nu cred că se vede prea des prin România.
Așa-mi merge netul de la RDS la orele de vârf de trafic, adică mai mult nu-mi merge, dacă vă întrebați. Nu pot face nimic, dar chiar nimic, după cum puteți vedea din acest material video. Cred că e clar ce părere am eu despre serviciul lor.
Cum să-i iubesc eu pe chinezi, când se țin de tot felul de mizerii? Spre exemplu, știți câte atacuri mi-au făcut la site în ultima vreme? N-a fost zi să nu-mi atace serverul, de parcă au muncit ei la el, sau de parcă i-ar plăti ei măricelele costuri de înt
Azi s-a dat examenul de titularizare pentru profesori. Evident, s-a mers și la copiat (să nu fim idealiști). Desigur, este greșit. Dar, și asta m-a scos pe mine din țâțâni, logica unora este pur și simplu sublimă:
Imagine alegorică reprezentând contribuabilul român încă țanțoș după primele măsuri de austeritate luate de guvernul român.
Am remarcat niște chestii aici, în Cluj. În primul rând, unele chestii sunt imense pe aici, cum ar fi ciorile (dacă ar fi concurs pe dimensiunea ciorilor, Clujul ar câștiga detașat locul întâi). O altă chestie pe care am remarcat-o este că au tot f
© 2007 - 2010 - Robin Molnar
Designed and Developed by Skat Design