Trebuie să învăţ să înot
Trebuie să învăţ să înot că altfel nu se mai poate. Adică e deja nesimţire. Eu merg să mă bălăcesc în caldul Atlantinc de Nord, dar tot stilul bolovan îl am. Ceea ce ste aiurea. Mai ales când am văzut afişul acesta.
Trebuie să învăţ să înot că altfel nu se mai poate. Adică e deja nesimţire. Eu merg să mă bălăcesc în caldul Atlantinc de Nord, dar tot stilul bolovan îl am. Ceea ce ste aiurea. Mai ales când am văzut afişul acesta.
Fraiere, ai o prieten care a păţit o dudă şi are nevoie de bani? E disprat? E foarte disperat? Îl caută debitorii pe la gingii, noaptea, pe la colţuri? N-are cu ce-şi plăti chiria şi riscă să doarmă pe stradă? E normal că vrei să-l ajuţi. Şi e şi mai normal ca noi,
Îmi spune frate-mio Rolly că a văzut la ştiri, cred că pe National TV, un reportaj în care se spunea că la un liceu din Galaţi doar unul din 19 au promovat examenul de Bacalaureat. 1 din 19. Ca la loto. Ceea ce mi se pare extrem de aiurea.
Am stat mai bine de o oră să mă gândesc dacă să fac acest avertisment sau nu. Am decis să o fac, cu inima grea. În data de 6 iulie 2009 pe la ora 3 dimineaţa am intrat la mine pe site. Se pare că de acolo am luat ceva. Sunt 12% şanse ca acel […]
Am primit o leapşă de la Clawd ce conţine "numai" 24 de întrebări. De am crezut că behăi, nu altceva. Dar fiindcă mi-e preiten şi fiindcă e drăguţ din partea lui să se gândească şi la mine, am zis că deh, 24 de întrebări nu sunt chiar aşa de mul
Cunosc foarte mulţi oameni. Unii dintre ei au terminat de curând sau termină acum o facultate, de obicei inginerie. Să vă povestesc o chestie reală. Dureros de reală. Ireal de reală.
Stăteam eu liniştit în faţa unui magazin aşteptând un prieten care era înăuntru. Numai ce ieşisem, când o văd pe ea, o puştioacă de-o vârstă cu pedeapsa, ce ţinea în mână un băţ argintiu de la atâta aurolac. Şi era argintie şi
Ăştia de la CNN merg în Alabama, un stat sudic fost sclavagist, să întrebe populaţia ce părere are despre faptul că preşedintele SUA este un negru. La un moment dat discută cu un boşorog alb, genul clasic de ţăran (redneck):
Adică, domnul Ion Crisotiu suge p*la. De la mine, fără număr. De deontolog ce l-o făcut mă-sa. D-aia. M-am uitat şi eu la ZigZag cu prostia sa, pe Antena 3. M-am ofticat de am murit. Ca să sintetizez (el către Ridzi):
Serios. Ia uitaţi voi aici nişte anunţuri de angajare de la mica publicitate, anunţuri care îi aparţin aceluiaşi om (chestie determinată de numerele de telefon), că bărbat mi-e greu să-i spun. În fine, dacă n-ar fi cel puţin jenant ar fi ridicol, Şi da, oh, da, &ic
© 2007 - 2009 - Robin Molnar
Designed and Developed by Skat Design