Soarele apune rătăcit şi muribund în zare.

Tu mă ţii în braţe ca pentru ultima dată,

Simţim amândoi că ceva în noi şchioapătă,

Iar eu urlu în gând: "Hai eliberare"!

Pas cu pas, spre întuneric, soarele şchiopătează,

Suntem două hiene morbide, avide şi reci,

Pentru ultima dată prin faţa ochilor treci.

Din greşeală ochiul tău stâng lăcrimează!

Strop cu strop acest prezent devine trecut,

Parcă doar aievea te mai simt, eşti caldă

Lacrima aceea fierbinte obrazul ţi-l brazdă

Şi-ncet – încet urletul din mine devine mut.

OC