Motto: Iluziile pierdute sunt adevăruri redescoperite
Multatuli

– Ce mă înveți tu, soare, când încălzești la fel
Pe cei ce cred în Domnul sau nici nu cred în El?

– Mi-e clar ca bună-ziua că și miel și mișel
Fugind de vina proprie, îl laudă pe El.

– Ce mă înveți tu, ploaie, vărsându-ți stropii tăi
Cu binecuvântare la fel spre buni și răi?

– Sau nu e clar, de-acuma, că El nu prea există
Și fâstâceala asta e oarecum sinistră?

– Ce mă înveți tu, floare, înmiresmând tăcut
La fel și-n locul veșted ca-n locul cel plăcut?

– Cu siguranță hoțul s-a întâlnit cu prostul
Și nicio rugăciune, astăzi, nu-și mai are rostul.

– Ce mă înveți tu, pâine, când dai acelaș saț
Și celor fără vină și celor vinovați?

– Te-nvăț că nu e-n lume un zeu să te păzească
Și, dacă ai ghinion, oricum pățești năpastă.

– Ce mă înveți tu, umbră, când dai răcoarea ta
Și cui se-nvrednicește și cui n-ar merita?

– Te-nvăț că nu vezi bine, că te-ncrezi în iluzii,
Și-n loc de certitudini, adori s-adori confuzii.

– Ce mă înveți, fântână, când dai al apei har
Și nu-ntrebi ca-nsetatul e frate sau tâlhar?

– Te-nvăț că nu-i departajare decât în mintea ta
Și binele nu-i bine, de-l faci ca să obții ceva!

-Ce mă-nvățați voi toate, ce vreți să-mi spuneți voi?
„- De vrei să intri-n viață să faci și tu ca noi!”

– Dar, de vrei să trăiești, acceptă tot ce-i omenesc,
Și doar atunci poți omul, nu duhul invizibil, să-l iubești.

Te-nvăț că nu există iehova, dumnezeu
Și că tu singur ești stăpânul tău!

Te-nvăț că n-ai în lume decât, doar, o măsură
Și-aceea este omul și tot ce el îndură!

Te-nvăț că nu ești singur și că ne ai pe noi
Și că-n noi stă, doar, puterea de a ne putea salva
Și ieri, și azi, și pururea.

Replică la asta.