Trenul acesta este ca un preludiu spre tine
Spre brațele tale și buzele de pasiune pline,
Mi-e gura știrbă și sufletul mi-e șters
Atunci când te mai găsesc doar într-un vers.

În gara pustie căruța din mine spre mine așteaptă
Ca un fel de strigoi filozofic ce bate la poartă…
Noaptea, când pe cer Carul Mare gonește spre nicăieri,
Țin minte că te-am avut și-ai fost a mea, parc-a fost ieri!

Acum eu, dar, aștept să te revăd și-n cearșafuri moi să ne afundăm
Ca doi moroi ce doar așa o soartă veșnică așteaptă,
Îmi plăcea că respirația și iubirea ni le trăiam în șoaptă
Și că zgomotul iubirii noastre ne plăcea să-l retrăim, să-l ascultăm…