Un poem ciudat

Zâmbetul tău mi-a dat un cap în gură
Și, dincolo de gură, m-a împuns în suflet,
M-a lăsat mut de iubire să cuget
Cu cioburile inimii mele pe bordură.

În ochii tăi căprui și plini de eros alb
Mă oglindeam crezându-mă un tip viteaz –
Drept este că mi-ai dat binevenit răgaz –
Până am văzut că amorul verde e necopt.

Iar când mi-ai zâmbit din nou, mai larg,
Parcă-mi căzuse în suflet un catarg,
Căci dinții tăi albi și luminoși
Trezeau în mine instincte cu colți fioroși.

Te-am admirat, atunci, ca pe-o zeiță a mării
Și m-aș fi lăsat, în ale tale brațe, dus de val
Deși boleam în sânge ca un fel de animal
Supus mereu nevoii de a se dedica depărtării.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.