Astăzi m-am decis să renunţ la dragostea mea neîmpărtăşită. O mai ştii tu?
 
… Sau poate am renunţat de mult la ea şi doar acum am avut puterea de a accepta realitatea: absenţa ta n-a avut puterea de a te păstra în sufletul meu…
 
… Sau poate că sufletul meu, doar el, a putut păstra absenţa ta, timiditatea ta…
 
… Sau poate că nu erai timidă, poate că nu mă iubeai şi n-ai avut puterea să mi-o spui în faţă şi, dacă nu mi-ai spus-o, era poate pentru că ţineai prea mult la mine, ceea ce înseamnă că totuşi într-un anume fel mă iubeai…
 
… Sau poate că nu mă iubeai, poate ai vrut doar să fugi de mine sau să te joci cu inima mea, să mă chinui lăsându-mă să te iubesc…
 
… Iar eu, totuşi, nu te-am iubit. Era ceva primăvăratic. Te admiram, aşa cum poţi admira o floare, aş fi făcut multe pentru tine, dar, totuşi, nu te iubeam.
 
… Sau poate că te iubeam. Te iubeam fugind de tine, te iubeam lăsându-te să mă inşeli, te iubeam simţindu-mă singur şi amăgindu-mă şi sperând, în singurătate, la apropierea ta.
 
… Sau poate că nu te iubeam, poate că eram departe de tine tocmai pentru că n-am înţeles să-i mărturisesc unei fete iubirea mea, dacă n-o iubeam.
 
… Sau poate o iubeam şi nu mai ştiu. Dar tot ce-a fost atunci, de mult, s-a pierdut fără rost. Sau poate nu s-a pierdut. Poate va ieşi la iveală într-o altă primavară pe care noi, însă, s-ar putea să n-o mai ştim.
 
Adio!

AP (n. B)