Cu tagul: ciocolată

  Vin sărbătorile, ce preferi?

Imediat vin sărbătorile de iarnă. Te-ai gândit dacă, respectiv ce faci cadou cu acele ocazii? Ce va fi? Bani, bunuri sau experiențe? Personal, prefer experiențele, să mâncăm ceva bun împreună, să bem ceva interesant, să ne jucăm pe XBox sau să facem un Catan, dacă putem fi

  Criza din educația de business

De departe, produsele care sunt cel mai puțin rentabile în cadrul afacerilor de distribuție a cafelei folosind automate de cafea sunt acelea complexe, de genul cafelei cu lapte, întrucât folosesc trei din cele patru ingrediente ale automatului.

  Totul despre mâncare

Nici nu trebuie să fii bucătar ca să înțelegi despre ce este vorba în linkul următor. Vă rog, oamenii la dietă, cardiacii, copiii și pofticioșii să se abțină, că așa link n-am mai dat nicio dată.