Cu tagul: ciudatenii

  O dilemă legată de proști

Dragi cititori, sunt curios câți dintre voi umblă cu paharul de benzină după ei, doar – doar or găsi un telefon public la care să-i dea foc… Mă rog, sunt sigur că niciunul. De fapt, vreau doar să întreb altceva:

  Casă de vânzare prin schimb!

Hai că e pe bune faza, chiar dacă eu nu sunt sigur că o înțeleg. Adică înțeleg că poate fi înstrăinată prin vânzare, sau că poate fi înstrăinată prin schimb. Dar ambele, simultan? Adică nu putea fi pus, de exemplu, prin schimb plus diferență?

  Negocierea tarifului la curve

Am rămas prost, fiind martor fără voie la o scenă de negociere a tarifului la o curvă. Mă rog, pe acolo, că n-am auzit tot. În fine, faza a început cam așa. Eram lângă gara din Cluj și mergeam spre un semafor…

  Test de acuitate vizuală

Cam pe trișate. Dar treacă-meargă, lasă de la mine. În fine, deci testul de acuitate vizuală. Se dă imaginea următoare. Ce observați ciudat și suspect? Răspunsul este în imaginea a doua.

  Atolla

Atolla este o specie de vietate subacvatică foarte interesantă. Când este atacată de un prădător, aceasta începe să lumineze pentru a atrage alți prădători și mai mari care să-l atace pe prădătorul care a atacat-o pe ea. Bestial. Sursa.

  M-am făcut de cacao (8)

M-am făcut de cacao, la modul grav. Dar horror de grav, nu așa. Să vedeți fază. Mă întreabă doamna mea gazelă cu pielea fină dacă n-am un  spațiu într-un sertar, ceva, să-și pună și ea lucrurile costumul de BDSM.

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.