"Atunci când nu mai poţi să visezi pentru nici măcar o secundă, doar atunci eşti cu adevărat bătrân!"

Timpul, monotonia şi veşnicele supărări efemere, lucrurile care duc la îmbătrânirea psihică, sunt cele ce ne omoară visele, ni le îngroapă, rând pe rând, lăsând în urma lor un gol din ce în ce mai mare, mai omniprezent, care ajunge să ne copleşească. Într-un final există riscul să ajungem, păşind pe această cale, doar un mare gol individual, un gol individual în completarea marelui gol pe care-l numim generic societate…

Când societatea doarme, cei mai puternici şi mai inteligenţi membri ai săi trebuie să viseze, să-şi permită riscul de a visa şi dezamăgirea de a trăi visul neîmplinit. O societate fără visători este precum copilăria fără jucării…