La ortodocși, din decalog: să nu furi. Ei, s-ar putea să ard în iad, pentru o cauză nobilă. Eram pe tren, pe lângă Cluj. Bine, nu orice fel de tren, ci chiar trenul miracolelor, trenul în care unii surdo – muți auzeau, iar alții te înjurau că nu le-ai dat nimic.

Dar să le luăm pe rând. Primul surdo – mut e surdul ăla care m-a auzit data trecută. M-a recunoscut din prima. Logic, nu în fiecare zi îți găsești nașul. A venit și a lăsat două foi în compartiment, până l-am expediat eu. Și i-am confiscat alea două hârtii, pe principiul:

– Să nu-i mai prostești și pe alții, mă nenorocitule! Marș de aici.

Mesajul lui este:

Vă rog frumos ajutor cu bani 1,00  – 1,50 (cota minimă a decenței, n.r.) leu sau mâncare ceva. Eu sunt surdo – mut eu orfan de la 5 ani vă mulțumesc!

Nu, nu vindea nimic, doar cerșea. Da, mesajul era scris cu diacritice. Bine, fără punctuație, dar xeroxat și scris așa. Și, culmea, surdo – mutul ăsta aude. Că, deh, sunetul banilor îl face să-și întoarcă capul. Deci, îs nașpa și i-am confiscat modalitatea de a face avere nemuncită, căpcăunul naibii ce sunt și eu.

Al doilea cerșetor era tot un surdo – mut, cu un mesaj scris pe o coală de matematică, xeroxat, tot dramatic, desigur. Când i-am spus să ne lase în pace, m-a auzit și m-a înjurat. Deh, miracol! Ba, chiar, într-un alt tren era un cerșetor din ăsta care se târa. S-a apucat controlorul să-l fugărească. S-a ridicat și a rupt0o la fugă.

Miracol, frate, miracol! CFR-ul e mai tare ca biserica. Bine, eu cred că, de fapt, controlorii au o parte din încasările cerșetorilor, altfel  nu văd cum le-ar permite să acționeze în tren. De bună voie, sincer, nu cred că ar face-o. Nu cred.