Luminile apusului
Mergând alene pe asfaltul fiebinte, priveam optimist spre orizontul fiert. Luminile se jucau cu umbrele. Apusul părea un deşert.
Mergând alene pe asfaltul fiebinte, priveam optimist spre orizontul fiert. Luminile se jucau cu umbrele. Apusul părea un deşert.
Pentru că nu pot fi mereu genial, mi-e imosibil, am învăţat pe propria piele nişte treburi pe care ţin să le împărtăşesc şi să le dau mai departe, poate vor fi de ajutor cuiva vreodată.
Mâine am treabă prin Craiova. Sunt disponibil la o cafea/ bere pe la amiază/ prânz, dacă este cineva interesat. Am zis că no, e frumos să anunţ, ţinând cont că nu trec pe acolo prea des. Şi da, sper să plouă!
Mângăie-mă tandru, păpuşă, deşi nu ne cunoaştem simt că am putea deschide a erosului uşă.
Oricât ai încerca să ascunzi adevărul, respectiv gunoiul sub preş, în final acesta, ca o pisică râzgâiată, tot va ieşi la iveală, mai devreme sau mai târziu. Aşadar şi în cazul Flamingo Computers a ieşit la iveală!
Nu, nu exagerez. Constat, cu amărăciune, că pentru unii cărţi srise de Karl May sau Thomas Hardy sunt doar nişte gunoaie, nişte jeguri de care să se lepede. De fapt mi se pare de-a dreptul deprimant, sincer să fiu.
Această interfaţă a aparţinut unui calculatop HC (nu PC), a fost cumpărată prin 1993 – 1994, driverul este, de fapt, un program ce trebuia încărcat de pe casetă şi dispunea de o cariocă din care se scosese pasta ce a fost înlocuită cu un senzor optic.
Mircoprocesorul SL357 din familia Intel Pentium II este un microprocesor (modul) pentru soclurile de tip Socket 1 Slot 1, făcând parte din generaţia de mijloc (Deschutes) a acestor microprocesoare.
Cred că cei care au făcut studii la universitatea Spiru Haret la o specializare neacreditată nu ar trebui să aibe diplome. Punct. Ce mare scofală? Ce mare rahat?
Petru prima dată în 22 de ani Intel a raportat pierderi trimestriale după ce şi-a pus nişte bani deoparte pentru a plăti o amendă dată de Uniunea Europeană în valoare de 1,06 miliarde de euro, ca urmare a comportamentului său anti-concurenţial.
© 2007 - 2009 - Robin Molnar
Designed and Developed by Skat Design