Acum aproape trei ani scriam despre legea răspunderii judiciare. Aseară am avut revelația care mi-a permis să formulez într-un mod coerent principiul care stă la baza introducerii răspunderii magistraților, principiu ce sună cam așa:

Decizia de punere în libertate reprezintă promisiunea judecătorului că alte fapte ilegale nu vor fi comise, răspunderea judiciară a magistraților fiind unealta prin care se mediază între nevoia de securitate a societății și încrederea magistraților în justițiabili.

Astfel, decizia de punere în libertate reprezintă promisiunea de omoare a judecătorului că legea va fi respectată de către justițiabil, magistratul fiind, în acest caz, garantul justițiabilului.

Dacă promisiunea este încălcată în timpul punerii în libertate, magistratul se va considera că a favorizat infractorul și trebuie să-și asume toată vina rezultată din aceasta.

Greșesc?