Mesaj de condoleanţe adresat familiei domnului Corneliu Vadim Tudor
Bucureşti, 15 septembrie 2015
Familiei domnului Corneliu Vadim Tudor
Îndurerată familie,
Am primit cu tristețe vestea trecerii neașteptate din această viaţă a domnului Corneliu Vadim Tudor, scriitor, jurnalist şi om politic, implicat activ în viaţa publică românească, mai ales după anul 1990. Om credincios şi erudit, patriot şi bun orator, domnul Corneliu Vadim Tudor va rămâne în memoria românilor pentru pasiunea şi spiritul său dinamic, dovedite în susținerea propriilor sale convingeri.
În aceste momente grele de suferință şi durere pentru dumneavoastră şi toți cei care l-au cunoscut, rugăciunea pentru el şi pomenirea lui cu recunoştinţă rămân legătură de iubire mai tare decât moartea şi mângâiere pentru suflet.
Ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, Biruitorul morții şi Domnul vieţii, Care ne spune: „Cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi!” (Ioan11, 25), să așeze sufletul domnului Corneliu Vadim Tudor împreună cu drepții, în lumina şi iubirea Preasfintei Treimi,unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârșit!
Veșnica lui pomenire din neam în neam!
Cu părintești condoleanțe şi binecuvântări pentru familia îndurerată,
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Este ca și cum ai zice despre Hitler că:
A fost un scriitor, jurnalist şi om politic, implicat activ în viaţa publică germană, mai ales după anul 1932. Om credincios şi erudit, patriot şi bun orator, domnul Adolf Hitler va rămâne în memoria germanilor pentru pasiunea şi spiritul său dinamic, dovedite în susținerea propriilor sale convingeri.
Așa, acum ziceți-mi că eu atac biserica! Ziceți-mi că nu biserica atacă sfânta bună cuviință. Hai, vă provoc!




Lasa un raspuns