Căderea de ieri de la ING a luat multă lume prin surprindere, pe bună dreptate, dar eu am rămas surprins de faptul că mulți clienți ai băncii s-au arătat interesați să-și găsească noi bănci cu care să colaboreze.

Asta mi se pare cumva surprinzător și denotă fie o slabă înțelegere a dimensiunii folosirii serviciului de internet banking în interiorul băncilor în sine.

Nu există certitudini. Pur și simplu, pleci de la ING să zicem, care deja are experiență cu defecțiuni catastrofale ale unor sisteme vitale, care a dezvoltat proceduri și norme de acțiune în caz de catastrofă sistemică la nivelul centrului de date, ca să ajungi la unii care nu au trecut prin asta și, deci, nu știi cum vor reacționa? Care ar fi logica?

Acum vreo trei ani, într-o duminică după Anul Nou, cei de la Banca Transilvania au făcut o dudă la fel de mare, poate chiar mai mare, și m-am văzut nevoit să mă scobesc de toți mărunții din buzunare ca să-mi plătesc benzina. Avea rost să plec de la ei la alții fără experiență în domeniul catastrofelor de internet banking? Ca să ce?

Da, după nouă luni m-a sunat o duduie, de la ei, că știți, când am făcut noi prostia aia de trei zile nu a funcționat nimic din ceea ce avea legătură cu internet banking-ul, niște bani s-au rătăcit și vi-i-am dat înapoi. Ha, ha, ha, haios. Numai că ăia erau toți banii mei de mâncare, care trebuiau să-mi intre în cont printr-o tranzacție prin internet banking, de la un fost angajator. Bani care n-au mai intrat, așa că am fost cam în gaură vreo o lună de zile și am trăit doar din fonduri de urgență.

Dar ce era mai logic să fac? Să plec la alții, care oricând pot și ei să greșească? Așa, înțelegând riscul, pot să iau măsuri de reducere a impactului și să mă asigur că nu mor de foame sau că nu rămân cu facturi critice neplătite.

Nu știu, greșesc?