Țin minte și acum, era o zi plicticoasă de marți care se anunța explozivă, în noapte urmând să sărbătorim ziua unui bun prieten. Așa că stăteam și mă odihneam, pregătindu-mă pentru o seară explozivă.

Ascultând muzică, navigam printre canale când, la un moment dat, nimeresc pe un post TV, cred că Antena 1, care preluase fluxul de știri de la CNN, și se vedea clar primul turn în flăcări.

Am rămas cumva entuziasmat, adică mi se părea cel mai tare film SF și așteptam nerăbdător să văd cum se cheamă. Apoi, am văzut al doilea avion lovind cel de-al doilea turn, cred că cel sudic. Apoi cineva a intervenit în limba română și a spus că aceea a fost o transmisiune live de la New York și că ceea ce am văzut este real.

Tânăr și complet idiot fiind, cumva – și mi-este greu și rușine să recunosc – m-am bucurat că mama lor de americani, să mai sufere și ei, nu doar sârbii și alte nații, pe care acum nici nu le mai amintim. De ce să mint, în mediul în care mă regăseam pe-atunci jumătate dintre noi sărbătoream distribuția mai echitabilă a suferinței la nivel planetar și nicidecum n-am realizat că oamenii care au murit au fost civili, oameni care mergeau la muncă, aveau familii și vieți și probleme și erau fix ca noi.

Apoi, am început să cred toate teoriile conspirației, cu oțelul care nu se topește la 1500 de grade Celsius care, altfel, sunt simplu de combătut. Apoi am devenit mai înțelept și mai puțin idiot și am început să înțeleg despre 11 Septembrie 2001 niște lucruri elementare, precum cel mai evident fapt și anume acela că nimic nu poate servi ca justificare pentru uciderea a 3000 de oameni nevinovați. Nimic.

Astfel, de vreo zece ani, pentru mine data de 11 Septembrie este o comemorare a faptului că ignoranța dezumanizează, iar eu am fost acolo, un grobian, o bestie.