Câteva scurte până mănânc și eu ceva

  • Țiganii și-au făcut un fel de tribunal la Sibiu. Foarte bine, să se obișnuiască din timp cu judecătoriile, zic. De fapt, poate își fac și un parlament. În Mongolia.
  • Irina C. va sta momentan cu Irinel C. Presa este surprinsă că judecătorul a ales un milionar în defavoarea unei curve. Că dacă avea Moni tutela, putea să-l șantajeze pe moșulică, să-l lase și f*tut și cu banii luați, ceea ce și cred că i-a fost planul.
  • Dacă vrei să cunoști o țară, cel mai bine este să te plimbi pe stradă și pe la supermarket.
  • Ce ai face dacă șeful ar uita să te plătească?

12 Comentarii

  1. TNH 01 martie 2011 la 20:00 - Raspunde

    Dacă șeful ar uita să mă plătească, i-aș aduce aminte. Am și făcut-o de fapt, mai demult, acum nu mai e cazul.

  2. TNH 01 martie 2011 la 20:21 - Raspunde

    Asta nu-i nimic. Aveam o prietenă ce lucra la o firmă de contabilitate, iar ziua de salariu a angajaților era data de 15 a fiecărei luni. Ei bine, când 15 pica în zi de luni, patronul nu le dădea banii pentru că avea superstiția aia că o să cheltuie bani toată săptămâna și nu făcea excepții.
    Cam de cacao, dacă mă întrebai pe mine.

    • Robin Molnar 01 martie 2011 la 20:29 - Raspunde

      Cam foarte de cacao. Acum, pare-mi-se, este o lege care interzice aceste practici abuzive.

  3. Ana 01 martie 2011 la 20:44 - Raspunde

    1. Mhm. Si cum ar putea ajunge intr-un tribunal pe bune? A se vedea asta (partea cu Siguranță și încredere în „No Man’s Land”).
    2. Nu ma intereseaza subiectul.
    3. Concluzie: Romania e o tara in care predomina tiganii vanzatori de martisoare hidoase si nesimtitii care vandalizeaza ambalajele produselor si isi parcheaza caruciorul si hoitul (la cum miros, juri ca-s morti de cateva zile) de-a latul culoarului.
    4. Se cheama demisie.

  4. Ana 01 martie 2011 la 21:25 - Raspunde

    Aaa… ???

    Eu m-am referit la bucata asta:

    De ceva timp, opinia publică a ajuns să fie obișnuită cu noțiunea de „tabere ilegale de rromi”. Dacă în Occident acestea sunt o problemă chiar și dacă se află dincolo de periferia capitalelor, în București, și ea capitală europeană, taberele ilegale de rromi sunt construite mai abitir decât complexurile rezidențiale de lux în ceea ce privește poziția. Spre exemplu, tabăra de rromi de deasupra Pasajului Lujerului, lângă calea ferată, are între facilități, acces la transpot RATB, inclusiv linia rapidă de tramvai 41, acces la hypermarket și mall, și culmea este dotată și cu televiziune digitală prin satelit.

    Trecusem de sute de ori prin zona respectivă, însă niciodată nu mi-au sărit în ochi construcțiile ilegale ale rromilor. Până când am pășit pe “câmpul lor” – după cum mi-a explicat, printre înjurături și amenințări cu bătaia, un grup de rromi statutul juridic al terenului dintre str. Lujerului și Gara Cotroceni. Șanse să trec nevătămat de zona cu pricina n-au fost, așa că am fost nevoit să apelez la poliție. Cu toate că perimetrul este sub juristricția Sectiei 22 de la Piața Moghioroș, aflată la două stații distanță, echipajul de poliție a ajuns după 40 de minute de la primul apel la 112. Agentul Neața Adrian mi-a explicat respectuos, cu limbajul de lemn caracteristic, că nu e treaba poliției să mă ajute să-mi fac meseria, și s-a oferit alături de colegul său, într-un gest de bunăvoință, să mă escorteze până la Gara Cotroceni ocolind, prin parcarea hypermarketului, „câmpul rromilor”. La fața locului am fost instruit: în cazul în care zăresc vreun rrom apropiindu-se de mine, să sun de îndată la 112. Și aici s-a oprit datoria poliției de a proteja cetățeanul.

  5. Mihai Todor 01 martie 2011 la 23:46 - Raspunde

    Să înțeleg că o început să bântuie criza pe la HP? 😀

    • Robin Molnar 02 martie 2011 la 08:15 - Raspunde

      Nu, bre, pe frate-mio o uitat să-l plătească.

      • Mihai Todor 02 martie 2011 la 11:53 - Raspunde

        Trist…. Ia intreaba-l daca nu cumva se pricepe la Magento. Cunosc un tip care cauta colaboratori pe asa ceva si accepta si sa lucreze remote. Firma este asta.

        • Robin Molnar 02 martie 2011 la 11:59 - Raspunde

          Așa și frate-mio caută colaboratori, numai că el nu uită să-i plătească. Drept îi că acum a fost prima dată când a avut probleme.

Lasă un răspuns la TNH Anuleaza raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.