Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.
Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.
Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.
Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.
Sincer, cred că şi părinţii lor au o parte de vină: să creşti un copil însemnă mai mult decât să-i dai de mâncare. Dacă le-ar fi explicat ce înseamnă să ai un ideal, dacă i-ar fi încurajat să viseze, să nu renunţe niciodată la lucrurile în care cred, dacă le-ar fi spus că lucrurile importante se obţin prin multă muncă, alta ar fi fost situaţia. Mi-e greu să cred că există atât de mulţi oameni (tineri sau nu) care nu au în ce să investească pasiune. Dacă nu au avut părinţi interesaţi de educaţia lor şi nu au avut nici cărţi să citească, s-au uitat la TV şi ce educaţie faci cu televizorul? Bine, mai sunt unii care au de toate, părinţi, cărţi şi internet, dar nu ştiu să profite.
Scuze pentru comentariul kilometric.
Poate pentru că lor nu le era permis să viseze şi să aibe un ideal. :unsure:
Pe acest blog sunt permise comentariile kilometrice. 😉
Şi partea proastă e că vor fi părinţi aşa cum au fost şi părinţii lor: le vor oferi copiilor cazare şi masă şi apoi vor spune că au făcut tot ce au putut pentru ei. Chiar îmi pare rău pentru toţi copiii fără copilărie, mai ales că şi eu am avut colegi (de generală, mai ales) care au ajuns boschetari sau dansatoare pe mese în Japonia. Sincer, eu consider că asta nu e viaţă.
😉 Aşa este. Copiii au nevoie şi de atenţie, de dăruire, etc. 😉
ce sa-i faci, asta e viata. eu consider ca fiecare isi are scris undeva destinul…
😉 Nu sunt fatalist. 😉