Vecinul din capătul holului este electrician. Șomer, de când a venit criza, întrucât nu e chiar cea mai coaptă roșie din grădină. Mă rog, este un tip destul de OK, nimic de zis.

În schimb, are un număr nedefinit de copiii, dintre care, din ce am văzut eu, toți băieții sunt cocalari. Nu știu dacă are și fete, sau îs partenerele ălora, nu sunt chiar pasionat de subiect.

OK, nu eram pasionat de asta până ieri, când am pățit o fază cam penală. Urcam scările și, la penultimul etaj fiind, am auzit gălăgie deasupra. Cocalarul șef al vecinului se juca cu un alt cocalar, mai tupeist, cu o bâtă sau vergea de lemn. No, cum urcam eu liniștit, fiind rupt în freză de oboseală de la muncă, șmecherașul ăsta se pune cumva în capătul dintre etaje al scărilor, parcă uitând că trebuie să trec și eu pe acolo.

Vă dați seama că nu m-am intimidat și că am trecut pe lângă el de parcă aș fi trecut pe lângă nimic. Eh, dar cocalarul șmecheraș, încercând să mă intimideze sau ceva, îi spune vecinului cocalar:

– Bă, pot să vin mâine la tine să-mi dai și mie ăia 2000 de euro împrumut?

– Da, bă, dar numai pe după masă.

Care 2000 de euro? Dacă aveau 20 de euro mergeau și ei la un suc ca oamenii, nu stăteau în scară ascunși de lume, să se joace cu o bâtă. M-a pufnit râsul instantaneu de la așa o bălărie și nu m-am ferit, iar jena din aer era atât de deasă încât puteai să o tai cu cuțitul.

Jenant. Umilitor. Spumos. Cocalarul de bălărie și-a luat-o. Dublu.