În tren, o doamnă de 72 de ani ce mergea la un control de rutină după un tratament de chimioterapie pentru cancer de acum vreo șase luni, povestea despre o amică de-a ei ceva mai bătrână, de 77 de ani, care n-a mai vorbit de câteva zeci de ani cu părinții ei ce bat spre suta de ani în etate, pentru că i-sau lăsat cea mai mare parte a averii surorii ei ceva mai tinere.

No, doamna asta râdea și nu înțelegea. În fine,mă gândesc eu, pe de-o parte o înțeleg pe baba din poveste. Adică ce-i corect e corect, iar împărțeala trebuie să fie frățească. Nu contează care și cât are, dacă e până acolo, doar fiecare și-a făcut pentru sine. Împărțeala trebuie să fie frățească, egală.

Altfel, cineva este prost și cineva deștept. Unul se spetește și altul primește, nu?

Ce-i mai nasol este că baba, până la cei 72 de ani ai săi, n-a învățat ce-i aceea corectitudine.