Condamnarea la moarte a unei sinucigașe
Din arhivele poliției şi ale tribunalului, din presa vremii şi din corespondența personală a unei femei, Heidrun Hannusch, autoarea cărții „Condamnarea la moarte a unei sinucigașe – Un caz juridic istoric”, a reconstituit povestea unei femei amenințate cu pedeapsa capitală în Anglia anilor ´40. Cazul, la fel de grotesc şi amar ca perioada în care a fost judecat, a ajuns până la urechile regelui George al VI-lea.
Cică nu numai în România mai sunt în vigoare legi de Evul Mediu. Ia să vedem, secolul al XVII-lea înseamnă 1601-1700. Pe vremea aia noi aveam iobagi, boieri, domni fanarioți, pelagră (o boală a sărăciei), nicio universitate, o mână de școli nu tocmai în limba română, tribut la turci și alte asemenea frumuseți.
Sigur, să nu e cazul să minimalizăm nici drama femeii acestui caz real, grotesc și incredibil de absurd până la limita inimaginabilului.
And, your point is?
Că nu doar în România sunt legi stupide.
Desigur, doar că la noi alea stupide sunt majoritare 😀